Ştiri din Transilvania

Un tânăr a sunat la 112 și a spus că este sechestrat într-un bar. Polițiștii au dat peste o petrcere privată care s-a lăsat cu amenzi

Un tânăr a sunat la 112 în a treia zi de Crăciun, pentru a spune că este sechestrat într-un bar. Când polițiștii au ajuns la localul respectiv au constatat că era vorba de o petrecere privată.

 

 


Potrivit poliției, tânărul în vârstă de 17 ani a sunat la 112 pentru a spune că este sechestrat de 3 oameni, într-un bar din Timișoara. În urma sesizării, mai multe echipaje de poliție au mers la barul respectiv, unde au găsit 12 persoane care organizau o petrecere privată.

 


„Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că aceștia au participat la o petrecere privată. Toate persoanele prezente au fost conduse la sediul Secției nr. 1 Poliție Urbană Timișoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate”, spun reprezentanții Poliției Timiș.

Toate persoanele care au participat la petrecerea privată au fost sancționate, suma totală a amenzilor fiind de 27.500 de lei.


Totodată, organizatorul petrecerii s-a ales cu un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

CITEȘTE ȘI:


Petrecere cu zeci de persoane, „spartă” de polițiști. Amenzi de 25.500 de lei și dosar penal pentru organizator

 

abonare newsletter