Ştiri din Transilvania

Proxenet răpit și anchetat pe câmp de un polițist

Un proxenet a fost răpit și anchetat pe câmp de un polițist. Omul legii l-a bătut și l-a pus să se dezbrace.

 

 


Un polițist din Bihor a răpit un proxenet și l-a dus pe un câmp, unde l-a anchetat ca în filmele de acțiune. Agentul a intrat peste individ în casă și l-a târât până la mașină, după care l-a dus la periferia orașului, pe un câmp, unde l-a bătut și l-a pus să-și dea hainele jos, scrie antena3.ro.

 


Cazul a pornit de la o spargere de locuințe din 2018, când un om de afaceri a fost prădat de hoți.

Printre polițiștii din echipa de anchetă a făcut parte și agentul, care era nepotul afaceristului. Cei trei au decis să îi prindă pe hoți după metoda lor. Polițistul și doi colegi au intrat în casa bărbatului pe care îl bănuiau că ar fi dat informații hoților.


Bărbatul a fost băgat în portbagaj și dus la marginea orașului

Bărbatul nu i-a primit în casă, iar cei trei i-au dărâmat ușa, l-au imobilizat și l-au băgat în portbagajul mașinii, ducându-l la marginea orașului.

Proxenetul a fost luat la întrebări despre complici și banii furați, dar nu a cooperat, motiv pentru care a fost pus să se dezbrace.


Ulterior, individul a reușit să fugă pe câmp și i-a reclamat pe atacatori, iar cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul Bihor, care au început urmărirea penală împotriva polițistului justițiar și a complicilor.

CITEȘTE ȘI


Proxeneți și cămătari arestați la Cluj! Au amenințat chiar și o minoră

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter