Ştiri din Transilvania

Polițiști locali FĂRĂ BAC, angajați de peste 10 ani! Au fost dați afară și au câștigat în instanță

Un caz inedit pentru România anului 2020 s-a întâmplat într-un municipiu din Transilvania.

Polițiști locali FĂRĂ BAC, angajați de peste 10 ani! Au fost dați afară și au câștigat în instanță Polițiști locali FĂRĂ BAC, angajați de peste 10 ani! Au fost dați afară și au câștigat în instanță

 

 


Viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, a recunoscut că mai mulți polițiști locali erau angajați de peste un deceniu la Poliția Locală Bistrița, deși nu aveau nici măcar diplomă de Bacalaureat!

 


Potrivit candidatului PSD la funcția de primar al Bistriței, agenții locali nu puteau nici măcar să întocmească un proces verbal. După ce a luat decizia de a desființa mai multe posturi de pază la Primărie, trei dintre polițiști au mers în instanță și au câștigat.

„Avocații polițiștilor au găsit un subterfugiu. Este vorba de cei trei polițiști care nu și-au luat examenul, ca să poată fi funcționari publici. Mie nu mi se pare corect, în anul 2020, să existe un polițist local care nu are Bacalaureatul. Ei nu își puteau exercita meseria de funcționar public, au fost angajați acum 10-15 ani, habar n-am când, că sunt de foarte mult timp în Poliția Locală, când s-au luat de pe la firmele de pază”, a spus Cristian Niculae, pentru infobistrita.ro.


Polițiștii locali nu au reușit să obțină diploma de Bacalaureat nici la a treia încercare

„Nici nu știu cum au fost angajați atunci, însă ei nu puteau să iasă în stradă, să fie funcționari publici, să poată încheia un act de control. Făceau pază la intrarea în Primărie și țineam mai multe posturi de polițist local cu acești polițiști locali, care nu aveau diplomă de Bacalaureat și nu putea fi funcționari publici. Li s-a redus efectiv postul”, a explicat viceprimarul Bistriței, care mai spune că agenții au dat de trei ori Examenul de Bacalaureat, fără să-l promoveze.

Cristian Niculae susține că motivul pentru care cei trei agenți locali au câștigat în instanță este o Hotărâre de Consiliu Local prin care s-au redus posturile, însă nu a obținut avizul unei comisii. Viceprimarul Bistriței spune că va vota însă o nouă Hotărâre în acest sens, pentru a reuși să reducă posturile din Poliția Locală. Salariile polițiștilor locali pentru perioada în care au fost suspendați vor fi asigurate, culmea, din bugetul local, adică din banii bistrițenilor!


CITEȘTE ȘI:

Ce spuneți despre desființarea Poliției Locale?

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter