Ştiri din Transilvania

Metrorex București, model pentru metroul clujean? Ce trebuie să facă administrația clujeană pentru a obține banii necesari?

Săptămâna trecută, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a dezvăluit că a purtat discuții atât cu premierul Ludovic Orban, cât și cu ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, respectiv ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, privind metroul clujean.

metrorex-bucuresti-model-pentru-metroul-clujean-ce-trebuie-sa-faca-administratia-clujeana-pentru-a-obtine-banii-necesari-proiectului

După ce au fost semnate contractele pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metroul și trenul metropolitan din Cluj, Emil Boc se gândește deja la problema obținerii surselor de finanțare. Edilul își dorește ca efectele pozitive ale descentralizării privind fondurile UE să fie resimțite și la Cluj, nu doar în Capitală. Practic, Boc și-ar dori egalitate între metrourile din cele două mari orașe ale țării.

Clujul are nevoie de o societate ca Metrorex?

Metroul din București are un regim special. Cu toate că este un proiect de interes local, deservind doar Capitala, Metrorex primește subvenții de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pe componenta de călătorii. Astfel, proiectele Metrorex sunt finanțate atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat, scrie clubferoviar.ro, care susține că Metrorex este exemplul pe care proiectul clujean ar trebui să îl urmeze.


În toamna anului trecut, fostul ministru al Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu (PSD), le tăia elanul clujenilor privind proiectul metroului din Cluj. Roxana Mînzatu spunea la acea vreme, despre metroul de la Cluj, promis de Emil Boc, că „teoretic ar fi posibil”, însă la Cluj ar trebui formată o societate de genul Metrorex, iar studiile să fie elaborate.

„În prezent, în România, numai Metrorex este eligibil pentru zona de investiții pentru metrou. Chiar am discutat recent posibilitatea ca Metrorex să acceseze în parteneriat cu o autoritate publică locală, Sectorul patru din București, fonduri pentru construirea unei noi stații de metrou și extinderea liniei”, declara Roxana Mînzatu.


„Dar, țineți cont de restrângerile financiare pe care le vom avea. La nivelul Uniunii Europene, nu doar România decide cum se vor cheltui banii europeni. Există niște ținte pe care fiecare stat va trebuie să le atingă, pe competitivitate, inovare și cercetare, nu doar infrastructura mare, care pe noi ne doare în Estul Europei”, a mai spus fostul ministru al Fondurilor Europene.

Costuri reduse, metrou la Cluj în 10 ani?

Estimările arată că metroul din Cluj ar putea costa circa 1,5 miliarde de euro, finanțarea fiind asigurată atât din fonduri locale și guvernamentale, cât mai ales din bani europeni. În aprilie 2018, Emil Boc vorbea despre o valoare estimată de circa 100 de milioane de euro pe kilometru însă, odată cu noua tehnologie, care presupune eliminarea captatoarelor pentru curent, respectiv micșorarea dimensiunilor de lucru, costurile ar putea fi reduse semnificativ.


Pentru cei 6,1 km ai Magistralei 5 Drumul Taberei – Eroilor, din București, cu ramura Valea Ialomiței, (nouă stații, un depou și o galerie de legătură), statul român cheltuie peste 3,2 miliarde lei, cam cât este bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru doi ani. Cum rețeaua de metrou a Clujului ar urma să aibă aproximativ 16 kilometri, costurile alocate ar ajunge undeva la toți banii clujenilor pe cel puțin cinci ani.

Cu toate că inițial s-a vorbit despre „un metrou al viitorului”, care ar urma să fie finalizat abia peste 20 de ani, termenul a scăzut la jumătate. „Vrem să conducem atât la mobilitate, cât şi la dezvoltare economică. Clujul poate rămâne competitiv doar dacă se gândeşte de pe acum la viitor. Peste zece ani cu siguranţă vom avea metrou la Cluj!”, a spus Emil Boc, în prima jumătate a lunii mai 2020.


CITEȘTE ȘI:

Descentralizarea, o victorie pentru metroul din Cluj? Cum vor fi gestionate fondurile europene?
 

abonare newsletter