Fostul portar al celor de la CFR Cluj a renunțat la fotbal și a urmat o carieră cu totul diferită.
La numai 35 de ani, fostul tehnician al Unirii Dej va termina cursurile pentru licența PRO în această vară.
Karlo Muhar (29 de ani) s-a întors la formația din Gruia la mai puțin de un an distanță de când fusese vândut în Arabia Saudită.
Baschetbalistul în vârstă de 25 de ani nu va mai continua la Cluj din sezonul viitor.
Emmanuel Yeboah (22 de ani) a fost vândut de CFR Cluj la Brondby în vara anului 2023 pentru 1,8 milioane de euro.
Universitatea Cluj a anunțat astăzi transferul lui Alessandro Murgia, mijlocașul celor de la Hermannstadt.
CFR Cluj a învins formația cehă SK Dynamo Ceske Budejovice, clasată pe ultimul loc în prima ligă cehă, cu scorul de 3-0 (2-0), sâmbătă, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Austria.
Jucătorii Universității Cluj au plecat astăzi în stagiul de pregătire din Austria, acolo unde vor sta până pe 5 iulie.