Deţinătoarea Cupei Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, a fost eliminată ieri în semifinalele actualei ediţii de Schalke 04, în urma golului marcat de spaniolul Raul, în minutul 15. Partida a avut loc la Munchen. În finala competiţiei, pe 21 mai, pe Stadionul olimpic din Berlin, Schalke 04 va întâlni formaţia de divizie a doua, MSV Duisburg, care, marţi, a eliminat cu 2-1 o altă formaţie din eşalonul secund, Energie Cottbus.
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a omologat, în cadrul şedinţei de miercuri, rezultatul de 0-3 în meciul Pandurii - Oţelul Galaţi, din etapa a XIX-a a Ligii I, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele comisiei, Ion Neagu.
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va stabili astăzi, în Comitetul său Executiv, repartizarea, pe confederaţii, a celor 32 de locuri pentru Campionatul Mondial Brazilia - 2014.
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, fost lider mondial, a fost internată, luni, la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, sportivei fiindu-i depistat un cheag de sânge format în urma unui embolism pulmonar, informează The People.
Alexandru Pop, unul dintre baschetbaliştii de perspectivă de la „U“ Mobitelco BT Cluj, a acordat un interviu pentru site-ul clubului, în care povesteşte cum a ales să joace baschet şi ce ţeluri are în carieră.
Clubul Sportiv Universitatea Cluj a scos numărul 34 al revistei „Numai U“. Periodicul, primul din luna martie, conţine informaţii despre echipele clubului şi va fi distribuit gratuit la meciurile de „U“ Cluj – Dinamo Romprest Bucureşti (volei feminin), „U“ Cuj - CSM Oradea (baschet feminin) şi „U“ Mobitelco BT – Gaz Metan Mediaş, care vor avea loc sâmbătă la Sala Sporturilor „Horia Demian“ de la orele 13, 15.30 şi 19. „Numai U“ poate fi descărcată şi în format electronic de pe site-ul u-cluj.ro.
Campioana României, CFR Cluj, ocupă locul 134 în clasamentul celor mai bune echipe de club în ultimul an, în ierarhia întocmită de Federaţia internaţională de statistică şi istoria fotbalului (IFFHS) pentru perioada 1 martie 2010-28 februarie 2011.