Kenianul Tekla Metafeira Getu a câştigat cursa de 42.195 km, cu timpul de 2:17.21, în timp ce la feminin pe prima poziţie s-a clasat rusoaica Marina Kovaleva cu 2:32.20 la Maratonul Internaţional Bucureşti Raiffeisen, care a început duminică la ora 9.30 şi s-a încheiat în jurul prânzului.
Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Radu Voina, a chemat la lot două jucătoare de la „U“ Jolidon Cluj: Florina Chintoan şi Mihaela Tivadar.
Mircea Cristescu, preşedintele campionilor de la „U“ Mobitelco BT, a anunţat joi că Nokia va rămâne, cel puţin o perioadă, partener al clubului clujean, chiar dacă îşi retrage activitatea economică de la Jucu.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 4,5 milioane dolari, după ce a învins-o în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 6-2, pe franţuzoaica Virginie Razzano, venită din calificări.