Sport

Naționala de rugby a României a obţinut calificarea directă la Cupa Mondială, după descalificarea Spaniei

Naţionala de rugby a României a obţinut calificarea directă la Cupa Mondială 2023 din Franţa după ce Spania a fost descalificată.

Naționala României la rugby s-a calificat la Campionatul Mondial, după ce Spania a fost descalificată. Foto: Rugby România - Facebook Naționala României la rugby s-a calificat la Campionatul Mondial, după ce Spania a fost descalificată. Foto: Rugby România - Facebook

 

Naţionala de rugby a României a obţinut calificarea directă la Cupa Mondială 2023 din Franţa după ce Spania a fost descalificată din cauza folosirii unui jucător ineligibil în două meciuri din cadrul Rugby Europe Championship 2021-2022, au anunţat joi federaţia spaniolă de profil şi World Rugby.


 

Descalificarea Spaniei înseamnă că România se va califica direct la Cupa Mondială, iar Portugalia va juca într-un turneu de recalificare.
 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Spania s-a calificat la CM pentru prima oară din 1999 după ce a învins cu 33-28 Portugalia în luna martie pentru a încheia pe locul 2 Rugby Europe Championship.


A fost doar a doua oară când Spania s-a calificat la CM, dar organismul de conducere al acestui sport, World Rugby, a deschis o anchetă în urma unei plângeri depuse de România, care a ratat calificarea directă după ce a terminat grupa pe locul 3.

Potrivit unei surse apropiate de Federaţia spaniolă, ancheta a constatat că Gavin Van den Berg, care este de origine sud-africană, a falsificat data intrării sale în Spania pentru a îndeplini cerinţele de eligibilitate. 


Spania a fost amendată cu 25.000 de lire sterline (31.080 de dolari), a indicat World Rugby, şi penalizată cu cinci puncte pentru fiecare dintre cele două meciuri în care a jucat Van den Berg, astfel încât a ratat calificarea.

„Federaţia Spaniolă de Rugby (FER) continuă procedura disciplinară extraordinară iniţiată la momentul respectiv şi va convoca în scurt timp o conferinţă de presă pentru a oferi toate explicaţiile necesare”, a indicat FER într-un comunicat.


Poziţia a treia, pe care terminase iniţial România, asigură intrarea în recalificări, programate pentru luna noiembrie.

Pe primul loc în Rugby Europa Championship a terminat Georgia. România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2019 din cauza folosirii unui jucător neeligibil.

 

CITEȘTE ȘI:

România a învins Rusia cu 34-25, în Rugby Europe Championship 2022

abonare newsletter