Sport

Absența fanilor, marea lovitură la Transylvania Open: „Am avut fani veniți din străinătate care au stat la ușă”

Patrick Ciorcilă a vorbit într-un interviu pe larg despre provocările turneului Transylvania Open de la Cluj.

Directorul turneului de tenis Transylvania Open, Patrick Ciorcilă, a declarat, luni, că absenţa spectatorilor, venită ca urmare a restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus, a fost o lovitură dură pentru că a venit pe ultima sută de metri.

„Absenţa spectatorilor a fost o lovitură dură pentru că a venit pe ultima sută de metri. Dacă ştiam cu 3-4 săptămâni înainte era altceva... într-o ţară normală aşa cred că se face. Nu să închizi un eveniment cu o seară înainte, după ce se vând bilete, oamenii îşi fac planuri, cazări, avioane, concedii... Am avut oameni care au venit din America, din Spania, cu concedii luate şi ne-am trezit cu ei la uşă... Au venit cu avionul, aveau cazare la Cluj şi nu puteau intra la meciuri. Deci a fost o lovitură dură atât financiar, cât şi ca impact. Dar ne-am adaptat. Măcar aceşti copii din staff (n.r. - voluntari) au avut ocazia să vadă aceste jucătoare pe viu, au muncit şi au meritat acest lucru", a spus el într-un interviu publicat pe pagina oficială de Facebook a turneului.


Fanii tenisului au putut să o vadă totuși pe Emma Răducanu la antrenamentele de la Transylvania Open.

„Celor care aveau bilete le-am dat şansa să intre din weekend la meciuri şi la antrenamente. Au avut astfel ocazia să o vadă pe Emma Răducanu de două ori la antrenament, şansă unică, pentru că la turneele mari greu reuşeşti să vezi astfel de jucători atât de aproape. Şi mulţi s-au bucurat. Pentru că sunt convins că mulţi au cumpărat bilete şi pentru Emma, şi atunci a fost un noroc că am reuşit să facem asta pentru ei”, a adăugat el.

abonare newsletter