Sport

Transylvania Open va fi organizat la Cluj și în următorii ani

Simona Halep a dat de înțeles că Transylvania Open va deveni un turneu constant în calendarul WTA și vom putea tenis de nivel mondial la Cluj-Napoca în următorii ani.

Fanii tenisului din Cluj-Napoca nu pot participa la Transylvania Open 2021 din cauza pandemiei de COVID-19, dar turneul va avea loc și în următorii ani la BT Arena.

Organizatorii nu au anunțat în mod oficial pe câți ani este semnat contractul pentru Transylvania Open, dar Simona Halep a dat de înțeles că aceasta nu va fi ultima ediția a competiției.


Halepa anunţat că speră să mai participe şi la viitoarele ediţii ale Transilvania Open, având în vedere că nu intenţionează să se retragă din activitate decât după 2-3 ani.

„Da. Mai am de jucat doi-trei ani, am înţeles că turneul va avea loc pe mai mulţi ani, dacă voi fi sănătoasă cu siguranţă voi face asta”, a  declarat Simona Halep.


Jucătoarea română s-a arătat dezamăgită de absenţa spectatorilor de la turneul de la Cluj-Napoca: „Îmi doream foarte mult să văd oamenii din Cluj şi din restul ţării. Mereu mi-a plăcut publicul de la Cluj, are o energie frumoasă şi cu siguranţă e o veste tristă pentru sportive. Eu sunt pentru sănătate şi regulile de protecţie, nu ştiu dacă s-a luat decizia corectă, nu sunt în măsură să comentez acest lucru. Pot să spun că îmi pare rău că nu-i avem în tribună. Am auzit că lumea mai speră să se schimbe această decizie, dar sunt obişnuită să joc fără public şi încerc să mă concentrez doar pe tenis. Bineînţeles, îmi doresc foarte mult să îi am în sală".

abonare newsletter