monitorulcj.ro Menu

Sport

U-BT Cluj a fost eliminată din play-off-ul LNB! Trupa lui Silvăşan a pierdut şi meciul 4 la Oradea

U-Banca Transilvania Cluj a pierdut, 91-86, meciul patru al disputei cu CSM Oradea în semifinalele Ligii Naţionale de Baschet masculin.

Formaţia antrenată de Mihai Silvăşan a avut o nouă prestaţie modestă sub panou, acolo unde Oradea a dominat la capitolul recuperărilor.

CSM Oradea a început şi meciul 4 extrem de ofensiv şi avea un avantaj de 10 puncte, 24-14, încă de la finalul primului sfert. U-BT a reintrat în meci în sfertuul secund după câteva acţiuni individuale excelente ale lui Kyndall Dykes.

Diferenţa dintre cele două echipe s-a menţinut constant la minim două posesii în favoarea bihorenilor, dar clujenii au început să spere în ultimul sfert. Formaţia lui Silvăşan a început cu trei coşuri de trei puncte şi a reuşit să egaleze, 74-74, dar fără să poată trece la conducere.

Oradea a replicat şi ea pe faza ofensivă cu reuşit din spatele arcului de cerc, dar şi cu procentaj excelent la linia aruncărilor libere. U-BT putea egala la ultimul atac, dar o schemă prost executată l-a adus pe Calnicenco într-o poziţie grea şi fără şanse de a marca.

CSM Oradea s-a impus astfel cu 91-86 în meciul patru şi 3-1 la general, fiind a doua finalistă după CSU Sibiu.