Sport

VIDEO Imaginile bucuriei la CFR Cluj: fiesta s-a dezlănțuit pe gazonul arenei din Gruia! Declarațiile campionilor

Cu o etapă înainte de finalul play-off-ului, CFR Cluj a devenit campioană pentru a doua oară consecutiv.

A fost o seară magică duminică în Gruia, cu focuri de artificii, confetti, show pirotehnic, șampanie și mii de spectatori care au invadat terenul pentru a sărbători alături de favoriți cel de-al cincelea titlu din istoria „feroviarilor”.

Conștienți că și o remiză cu CSU Craiova ar fi suficientă pentru îndeplinirea obiectivului, fanii vișiniilor cântau la unison „Campionii, campionii!”, după doar un sfert de oră de joc. La 1-0 pe tabelă după penalty-ul transformat de veteranul Culio, elevii lui Dan Petrescu se gândeau deja la trofeul suprem, unul simplu, dar care seamănă cu faimoasa „Urecheată” din Champions League, competiție la care visează întreg clubul, în frunte cu antrenorul.


Minutele de prelungire arătate de la margine de brigada lui Ovidiu Hațegan s-au scurs încet, publicul era în picioare, gata să desfacă – simbolic – șampania. Cu toate că „Bursucul” susține că nu știa de vreo petrecere plănuită de conducere, fluierul de final al partidei cu „juveții” a declanșat o fiestă veritabilă pe arena din Gruia. Sute de fani au invadat gazonul, îmbrățișându-se cu jucătorii CFR-ului, uitând preț de câteva ore de toate greutățile din acest sezon zbuciumat, dar încununat cu succes pentru „feroviari”.

We are the Champions, hitul verii în Gruia

Hipnotizată de euforie, suflarea vișinie a refuzat să părăsească terenul de joc, motiv pentru care festivitatea de premiere a început cu ceva întârziere. Între timp, medaliile și tricourile de campion, dar mai ales șampania și trofeul erau pregătite pentru favoriții lor, gata de sărbătoare cu steaguri și fulare la gât, cu soții, prietene și copii de mână. Marcel Pavel a fost surpriza serii, dedicând „Nessun Dorma” și „We are the Champions” pentru vechea și noua campioană a României. Suporterii din Peluza Vișinie au pregătit și ei un moment special, formând un cerc de torțe în tribunele Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”.


După ce au fost prezentați rând pe rând – jucătorii, membrii din staff-ul tehnic și oamenii din conducere –, căpitanul Mario Camora a ridicat deasupra capului trofeul pentru care vișinii au suferit preț de un sezon întreg. Nocturna s-a stins pentru a lăsa loc focului de artificii spectaculos, iar băieții lui Petrescu au făcut turul stadionului purtând pe brațe trofeul alături de o parte din fanii care au revenit în iarbă. Petrecerea a continuat și la vestiare, iar mai apoi, târziu în noapte, la un restaurant select din Cluj-Napoca, unde „feroviarii” au petrecut până-n zori.

Ce spun campionii?

„E incredibil, sunt de un an și jumătate la CFR și am câștigat al treilea trofeu. E al doilea titlu, plus o Supercupă, este fantastic!” – Mihai Bordeianu, mijlocaș


„Mă bucur că am câștigat, sperăm ca la anul să câștigăm din nou! Au fost momente dificile, dar totul s-a rezolvat și acum sărbătorim. Am semnat un nou contract cu CFR Cluj și sper să îmi termin cariera aici” – Mario Camora, căpitan

„Știam că presiunea va fi mare, trofeul ăsta trebuie împărțit cu ceilalți antrenori, Edi Iordănescu, Toni Conceicao, Alin Minteuan. Eu am fost un fel de atacant care a trebuit să finalizeze ce au început alții, dar cel mai mare merit îl are poate Toni Conceicao” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj


„Nu degeaba am câștigat patru titluri în România și cred că e ultimul titlu pe care-l cuceresc aici. Doamne, ajută! să plec cu Dan Petrescu la o altă echipă în străinătate pentru trofee!” – Giedrius Arlauskis, portar

„Nu îmi pare rău că am rămas aici, CFR-ul este casa mea, mi-ar plăcea mult să îmi închei cariera aici. Antrenorii au depus o muncă titanică, nu e ușor să iei campionatul de două ori consecutiv!” – Ciprian Deac, mijlocaș


„Ne dorim să rămână alături de noi Dan Petrescu și să ne calificăm în grupele cupelor europene!” – George Țucudean, atacant

„A fost foarte-foarte greu, am avut multe meciuri mari. Sunt fericit că sunt la CFR, suntem o adevărată echipă!” – Billel Omrani, atacant

Ultimele Stiri
abonare newsletter