Sport

2011 – Anul lui Djokovic

<p /><img src="documente/stories/09_septembrie/14_ziua/08 djokovic.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Novak Djokovic a câştigat US Open. Acesta este al treilea turneu de Grand Slam câştigat de sârb în 2011, din patru posibile.

Djokovici, numărul unu mondial în ierarhia ATP, a câştigat luni noapte turneul US Open, al treilea trofeu de Grand Slam din acest, învingându-l, în finala de la Flushing Meadows, pe spaniolul Rafael Nadal, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-7 (3/7), 6-1, după un meci ce a durat aproximativ patru ore.

Acesta este primul trofeu US Open din carieră pentru Djokovici, care a mai câştigat în acest an turneul Australian Open şi Wimbledon. Sârbul mai are în palmares un trofeu de Mare Şlem, Australian Open în 2008. Din palmaresul jucătorului de 24 de ani lipseşte acum doar Roland Garros-ul. Pentru Djokovici victoria de luni a însemnat a 64-a victorie din acest sezon, când a mai înregistrat două înfrângeri, şi al zecelea turneu câştigat în 2011.


Sârbul a devenit, astfel, al şaselea jucător din era Open care câştigă trei dintre cele patru turnee de Grand Slam într-un sezon, după Nadal, Federer (de trei ori), Rod Laver, Jimmy Connors şi Mats Wilander. Numărul unu mondial a mai stabilit două recorduri în acest an: a devenit primul jucător din Serbia care a câştigat un Grand Slam şi cel mai tânăr jucător din era Open care a ajuns până în semifinalele celor patru turnee de Mare Şlem ale anului, într-un sezon.

„După ce i-am învins pe Federer şi Nadal, mă simt gol din punct de vedere fizic, dar este normal. Când joci tenis, scopul este să câştigi turnee de Grand Slam, pentru că sunt cele mai importante. Nu mă aşteptam să am aceste rezultate în 2011. Este greu să-mi găsesc cuvintele. Am muncit toată viaţa pentru a ajunge aici. Mai am multe de demonstrat mie şi lumii tenisului. Vreau să câştig şi alte turnee de Mare Şlem. Dragostea pentru acest sport mă face să merg înainte. Atât timp cât voi avea aceste senzaţii după victorii, voi continua să le vreau. Ar fi minunat să câştig şi turneul de la Roland-Garros şi să am toate trofeele de Grand Slam în palmares“, a declarat Novak Djokovici după finala de luni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter