Sport

Emil Boc, felicitat de preşedintele FIFA

<p /><img src="documente/stories/09_septembrie/07_ziua/06-boc.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Premierul Emil Boc a împlinit ieri 45 de ani şi a fost felicitat cu această ocazie chiar de Sepp Blatter, preşedintele FIFA.

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la inaugurarea Centrului Tehnic al Federaţiei Române de Fotbal de la Buftea. La ceremonie a mai fost prezent şi Mircea Sandu, preşedintele FRF. Blatter şi Boc au dezvelit plăcuţele inaugurale (câte una în română şi engleză), iar preşedintele FIFA le-a oferit celorlaţi oficiali câte un fanion cu sigla federaţiei internaţionale şi cu numele persoanei respective.

Emil Boc i-a felicitat pe cei doi oficiali din lumea fotbalului pentru realizarea noului centru. „Felicit FRF, FIFA şi UEFA pentru această investiţie. Guvernul şi administraţiile locale sprijină lucrările de infrastructură sportivă din România. După cum ştiţi, azi inaugurăm Naţional Arena, iar în curând vor fi inagurate şi stadioanele de la Cluj şi Ploieşti“, a declarat Boc.


Premierul a împlinit ieri vârsta de 45 de ani şi a fost felicitat cu această ocazie atât de Sepp Blatter, cât şi de Mircea Sandu. „E o onoare şi o plăcere pentru mine faptul că sunt în România şi asist la inaugurarea acestui centru şi a noului stadion. Îl felicit pe premierul Emil Boc, atât pentru ziua sa de naştere, cât şi pentru faptul că a sprijint construcţie de infrastructură sportivă“, a declarat preşedintele FIFA. „Sărbătorim astăzi trei evenimente: inaugurarea Stadionului Naţional, inaugurarea Centrului Tehnic FRF de la Buftea şi ziua premierului Emil Boc“, a declarat şi Mircea Sandu, care i-a dăruit premierului un tricoul al echipei naţionale a României cu numărul 45.

Centrul Tehnic al FRF inaugurat ieri a costat 3.5 milioane de euro, dintre care 2.5 milioane de euro provin de la UEFA, prin programul HatTrick, fiind realizat pe un teren de 4,7 hectare concesionat de Consiliul Local Buftea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter