Sport

S-au întors din cantonament

<p />Baschetbalistele Universităţii Cluj au revenit din cantonamentul de pregătire fizică montană efectuat la Băişoara.

Fetele pregătite de Florin Covaciu au avut ieri primul antrenament la Cluj. „Au fost trei antrenamente pe zi, doar duminică am avut două. A fost destul de greu, deoarece a fost şi diferenţa de altitudine, iar antrenamentele au fost mult mai grele decât la Cluj. Fetele noi s-au integrat bine în echipă şi chiar dacă au existat unele divergenţe din cauza oboselii, s-au rezolvat şi ne înţelegm bine cu ele“, a declarat Andreea Pop,. baschetbalista Universitaii Cluj. Vineri, fetele vor da probe de control (viteză şi rezistenţă) pentru a se vedea cât au progresat în cantonament, rezultatele comparându-se cu cele obţinute chiar înaintea plecării la Băişoara.

abonare newsletter