Sport

Victorie categorică pentru ”U” Cluj la primul meci Mircea Cojocaru pe banca tehnică

Echipa de fotbal Universitatea Cluj a învins categoric, pe teren propriu, formația ACS Poli Timișoara, scor 4-0 (1-0), în etapa a 14-a din Liga 2.

Duelul din această seară de pe Cluj Arena a fost primul pentru antrenorul Mircea Cojocaru pe banca Universității Cluj.

Universitatea Cluj n-a avut prea multe probleme cu ACS Poli Timişoara, penultimul loc în liga secundă. „Şepcile roşii” s-au impus cu 4-0 şi s-au apropiat acum la 3 puncte de liderul Sportul Snagov, urcând pe locul 4 în clasamentul ligii a 2-a, dar echipele din faţă au un meci mai puţin disputat.


Echipa antrenată de Mircea Cojocaru a început în forță meciul așezându-se în jumătatea adversă încă de la început. Totuși, primul gol a venit abia în minutul 24, acesta fiind marcat de Gavra după o centrare excelentă în careu a lui Haţegan. Până la pauză, Goga și Hațiegan au ratat și ei ocazii bune, dar scorul după 45 de minute a fost 1-0.

Repriza a doua a fost una mai bună pentru echipa clujeană, Dumitrescu marcând al doilea gol după ce portarul Timișoarei a reușit să gafeze incredibil, jucătorul Universității Cluj realizând un lob de la aproximativ 30 de metri direct în poartă.


Cristi Gavra a reușit “dubla” în minutul 70 după ce a scăpat singur spre poartă și l-a învins pe portarul oaspeților cu o scăriță elegantă. În ultimele minute, Goga și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, Universitatea Cluj impunându-se cu 4-0, la primul meci cu Mircea Cojocaru pe bancă.

Universitatea Cluj este a 10-a echipă din Liga 2 care în acest sezon şi-a schimbat antrenorul. Celelalte nouă sunt ACS Poli Timişoara, adversara din această seară, Ripensia Timişoara, CS Baloteşti, Dacia Unirea Brăila, Metaloglobus Bucureşti, Aerostar Bacău, SSC Farul Constanţa, Petrolul Ploieşti şi Energeticianul.


Cu această victorie clujenii au acumulat 27 de puncte și au urcat temporar pe locul al patrulea în clasamentul Liga a 2-a. Următorul meci pentru Universitatea Cluj va avea loc miercuri, 31 octombrie, de la ora 19:00, în Cupa României, împotriva formației Astrei Giurgiu.

Echipele de start:
Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Al. Coman, Cordoș, Abrudan, Sepsi (Berci '73) - Dumitrescu, Florescu - Hațiegan (Ene '58), Goga, Greu - Gavra (M. Coman '78)


ACS Poli Timioșoara: Contra - Haruț, Basic, Ivanov (Bocșan '46), Filip - Motreanu, Pop, Codrea (Românu '84), Keita - Golda, Stere (Iseini '74)

abonare newsletter