monitorulcj.ro Menu

Sport

CFR Cluj - Chindia Târgovişte și Universitatea Cluj - Progresul Spartac, în 16-imile Cupei României

Astăzi au fost trase la sorți partidele din 16-imile Cupei României, fază a competiţiei în care vor intra şi formaţiile din Liga 1. Potrivit tragerii la sorți CFR Cluj va întâlni formația Chindia Târgoviște, în timp ce Universitatea Cluj va disputa meciul împotriva formației Progresul Spartac.

32 de echipe s-au aflat în cele două urne, dintre care 18 câştigătoare din turul 4, respectiv 14 echipe din Liga 1. Ultima calificată în 16-imi a fost Chindia Târgovişte, după victoria, 2-1, cu Flacăra Moreni. Echipa din Târgovişte a câştigat dramatic, în minutul 90+6, cu 2-1, meciul cu Flacăra Moreni, după ce la pauză a fost condusă, şi este ultima echipă calificată în 16-imile Cupei României.

Ambele echipe clujene vor evolua în deplasare, CFR Cluj urmând să joace la Târgovişte, împotriva Chindiei, în timp ce Universitatea va merge la Bucureşti, pentru duelul cu Progresul Spartac.

Universitatea Cluj s-a calificat în această fază a Cupei României după victoriile 2-1 cu Gloria Bistrița și 3-1 cu echipa din Comuna Recea.

Meciurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc săptămâna viitoare, în perioada 24-30 septembrie, cu începere de la ora 16:30, cu excepţia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit ulterior.

Meciurile din 16-imile Cupei României:
Unirea Alba Iulia - FCSB
Concordia Chiajna - FC Viitorul
FC Voluntari - FC Botoşani
Dacia Unirea Brăila - Dinamo
UTA Arad - Politehnica Iaşi
Sporting Lieşti - CS Mioveni
Chindia Târgovişte - CFR Cluj
Progresul Spartac - Universitatea Cluj
Sportul Snagov - U Craiova
Bucovina Rădăuţi - Gaz Metan Mediaş
Luceafărul Oradea - Astra Giurgiu
Academica Clinceni - FC Hermannstadt
Csikszereda Miercurea Ciuc - Energeticianul
Politehnica Timişoara - Sepsi Sfântu Gheorghe
CSM Slatina - Dunărea Călăraşi
Rapid București - Turnu Măgurele

La tragerea la sorţi echipele din urna A au fost grupate cu echipe din urna B şi, după care echipele rămase în urna B au fost grupate între ele.

Pentru jocurile din optimi, sferturi de finală şi semifinale echipele calificate vor fi repartizate în aceleaşi urne valorice ca şi în cadrul şaisprezecimilor, cu excepţia prevederilor art. 30, alin. 5.1 din ROAF, tragerea la sorţi urmând să se efectueze în mod similar.

Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.