Sport

Steaua a bătut Universitatea Cluj, scor 2-1, în Liga I

<p />Formaţia Steaua a câştigat, duminică, la Ploieşti, cu scorul de 2-1 (1-0), meciul susţinut în compania echipei Universitatea Cluj, în etapa a treia a Ligii I.

Pentru Steaua au marcat Mihai Costea '14 şi Raul Rusescu '74, iar pentru Universitatea Cluj a înscris Steven Pele '76.

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, duminică seară, la DigiSport, că victoria cu Universitatea Cluj este extrem de importantă. “Am câştigat cu şansă acest meci, chiar daca am avut 2-0 la un moment dat. Am jucat împortiva unei contracandidate. Aceste trei puncte sunt extrem de importante, ne mutăm de pe un stadion pe altul, nu este confortabil. Consider Universitarea Cluj o contracandidată, o echipă care poate să termine pe un loc calificant de cupe europene. E prematur să spunem că va fi o luptă între Steaua şi Dinamo, nici nu s-a terminat etapa a treia. Cred că acest campionat va fi mai echilibrat decât cel trecut”, a declarat Stoica.


Oficialul stelist a mulţumit conducătorilor CFR Cluj pentru că le-a permis să evolueze pe arena Dr. Constantin Rădulescu în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa cu ŢSKA Sofia. “Vreau să mulţumesc pentru că la solicitatrea noastră cei de la CFR au răspuns afirmativ, s-au comportat ca nişte campioni şi chiar dacă au fost animozităţi în trecut, au ales să ne ajute şi să ofere o bucurie iubitorilor fotbalului din Ardeal”, a precizat Stoica.

Meciul dintre Steua şi „U” a fost condus de brigadă avându-l la centru de Alexandru Deaconu, ajutat la cele două linii de Aurel Oniţa şi Adrian Vidan. Rezervă de arbitru a fost Mugurel Drăgănescu. Observatori la partida dintre Steaua şi Universitatea Cluj au fost desemnaţi Constantin Gheorghe şi Eduard Alexandru.


La meci au asistat 7500 de spectatori.

abonare newsletter