Sport

Ce sumă enormă a câștigat Atletico Madrid după eliminarea Barcelonei

Pe lângă calificarea extraordinară în semifinalele UEFA Champions League, obținută miercuri seara, Atletico Madrid a obținut și un important bonus financiar.

sursa foto: http://en.clubatleticodemadrid.com/noticias/griezmann-we-dedicate-this-victory-to-the-fans sursa foto: http://en.clubatleticodemadrid.com/noticias/griezmann-we-dedicate-this-victory-to-the-fans

Calificarea în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal i-a adus clubului spaniol de fotbal un bonus de 7 milioane euro, sumă care mărește la 37 milioane euro veniturile realizate de la debutul actualei ediții a celei mai importante competiții continentale intercluburi.

Formația pregătită de argentinianul Diego Simeone a obținut 18,5 milioane euro în faza grupelor, la care s-a au adăugat apoi 5,5 milioane pentru calificarea în optimile de finală, 6 milioane euro pentru accederea în sferturi, iar acum 7 milioane pentru calificarea în penultimul act, subliniază agenția EFE.


Dacă va reuși să se califice în finala Ligii Campionilor, madrilenii vor mai obține cel puțin 10,5 milioane euro, aceasta fiind suma rezervată vicecampioanei.

Un succes în finala de pe stadionul San Siro din Milano, programată pe 28 mai, ar crește conturile lui Atletico cu încă 15 milioane euro, bani care se vor adăuga celor 37 milioane euro deja asigurați.

Ultimele Stiri
abonare newsletter