Sport

„U“ a învins campioana Cehiei!

<p /><img src="documente/stories/07_iulie/01_ziua/09 u plzen.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Universitatea Cluj a învins formaţia Viktoria Plzen, campioana Cehiei, cu 2-1, într-o partidă amicală jucată în cadrul cantonamentului din Austria.

Elevii lui Ionuţ Badea au jucat excelent până acum în meciurile care pregătesc sezonul 2011-12 al Ligii 1.

„Şepcile roşii“ au obţinut două victorii şi un egal în cele trei partide amicale jucate până acum în stagiul de pregătire din Austria. „Studenţii“ au învins formaţia kosovară KF Trepca, cu 1-0, au remizat cu Dynamo Dresda, 4-4 după un meci spectaculos, iar în ultimul meci au învins cu 2-1 pe Viktoria Plzen, campioana Cehiei.


Cristea a deschis scorul

În acest din urmă meci, „alb-negrii“ au deschis scorul în finalul primei reprize prin Adrian Cristea, care a şutat frumos la colţul lung, după o pasă excelentă venită de la Cojocnean. Cehii au reuşit să egaleze în minutul 80, după ce noua achiziţie Eduard Nicola a comis henţ în careu, iar David Limersky a marcat pentru Viktoria de la punctul cu var. Nigerianul Tony a fost cel care a semnat golul victoriei clujenilor. Africanul a şutat imparabil de la 14 metri, cu două minute înainte de final. Antrenorul Ionut Badea a început meciul cu Plzen cu următorii jucători: Popa - Unguruşan, Szukala, Abrudan, Nicola - Boştină, Păcurar, Marinescu - Cojocnean, Cristea, Machado. Pe parcurs au mai intrat Niculescu, Tony, Morar, Bazzi, Menassel, Castro, Pele, Achim, Mendy şi Szilagyi.


Ionuţ Badea, tehnicianul „studenţilor“, s-a declarat mulţumit de jocul elevilor săi. „Echipa se înscrie în perioada de pregătire firească a acestor momente. Pentru mine e important ca echipa să joace mai bine de la meci la meci“, a spus Badea, conform ucluj.ro. Universitatea Cluj va juca astăzi o altă partidă amicală, împotriva formaţiei ucrainiene Karpaty Lvov, de la ora 17, în localitatea Jenbach.

A plecat Balde, vine Drăghici


Universitatea se va despărţi probabil de fundaşul Habib Balde, care a primit o ofertă avantajoasă de la formaţia ucraineană Tavria Simferopol. Francezul a jucat 20 de partide în tricoul „alb-negru“ şi a marcat un gol.

Site-ul oficial al „şepcilor-roşii“ a anunţat transferul atacantului Octavian Drăghici, fotbalist în vârstă de 26 de ani ce a evoluat ultima dată la CS Otopeni. Drăghici a marcat 8 goluri pentru formaţia ilfoveană, în sezonul trecut al ligii secunde. Atacantul fost format la juniorii echipei UMT Timişoara şi în carieră a mai trecut şi pe la Fortuna Covaci.

abonare newsletter