Sport

„U” Cluj pierde la scor de forfait

Universitatea Cluj a pierdut acasă în fața echipei Petrolul Ploiești cu cel mai rușinos scor din acest sezon, 0-3, după ce aproape întreaga primă repriză jucătorii „alb-negrii” au jucat în propria jumătate de teren.

Antrenorul Universității Cluj, George Ogăraru a declarat la conferința de presă de după finalul meciului că este un scor usturător dar în a doua repriză jucătorii au jucat mai bine. „Cred că am jucat mai bine a doua repriză, am intrat cu o atitudine mult mai bună în teren. Întra-devăr, un scor usturător, însă așa cum am trecut peste rezultatul cu Craiova vom trece și peste rezultatul acesta pentru că nu avem de ales. Nuno și cu Skvorc au făcut un meci foarte bun, dar cum apărarea începe cu atacul, cred că ne-am achitat foarte bine de sarcinile defensive. Astăzi nu a fost vina portarului pentru scorul acesta, ba chiar mai mult, cred că a avut câteva intervenții foarte bune”, a declarat George Ogăraru.

El nu are prea mari speranțe de la jucători după ultimele partide dar speră ca la următorul meci să prindă măcar un egal cu Astra Giurgiu. „Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru următorul meci. Mergem la Giugiu și vrem să luăm de acolo un punct cel puțin și vreau să cred că astăzi a fost doar o întâmplare să pierdem la o diferență atât de mare de scor”, a afirmat antrenorul Universității.


Ogăraru a declarat că patronul clubului știe permanent ce se întâmplă la echipă, prin fiul său, și că după acest meci a fost foarte supărat pe rezultatul dat de jucătorii „alb-negrii”. „Are încredere în munca pe care o facem aici la echipă, și bineînțeles că dacă nu este aici la Cluj știe tot ce se întâmplă la club, fiul său este prezent zilnic la stadion”, a spus Ogăraru.

Mai multe detalii despre jocul Universității Cluj le-a oferit Gheorghe Mulțescu care a declarat că jucătorii echipei gazde a jucat foarte bine mai ales în prima repriză. „Vreau să vă spun că efectiv mi-a plăcut echipa până când ne-am distanțat la 2-0. Am început noi bine după care au avut o circulație a mingii foarte bună, ne-au creat probleme, numai că ne-a lipsit ceea ce este cel mai important în cele două careuri unde se decide jocul”, a spus antrenorul Petrolului.


După meci mai mulți suporteri l-au așteptat pe antrenorul echipei de fotbal la ieșirea din stadion, dar așa cum ne așteptam Eugen Pârvulescu a trebuit să spele rușinea echipei și să stea, la fel ca și Vali Lemnaru, de vorbă cu suporterii nemulțumiți de prestația echipei. Aceștia au acuzat faptul că primul 11 este făcut de către patronul echipei dar Pârvulescu a afirmat că singurii vinovați sunt George Ogăraru și Alfons Groenendijk.

Golurile au fost marcate de Tamuz '36, Alcenat '45+2 şi Albin '70.


Universitatea Cluj: Niculescu - Ciupe, Skvorc, Ninu, Muşat - Bucşa (Mengolo '46), Costin - Gravenberch, Lungu (Viveiros '81), Ceppelini (Paulinho '46) - Lemnaru. Antrenor: George Ogăraru

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Ipsa, Satli - Haddad (Priso '32), De Lucas, Filip - Astafei (Mustivar '74), Tamuz (Nkoyi '86), Albin. Antrenor: Gheorghe Mulţescu


Cartonaşe galbene: Lungu '60, Ciupe '79, Ninu '81 / Tamuz '49, Astrafei '50

Arbitri: Cristian Balaj - Ciprian Danşa, Iulius-Radu Timar - Nicolae Botaş; Observatori: Constantin Stefan, Marian Ivan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter