Sport

Teja se desparte cu capul sus de Universitatea Cluj

Mihai Teja pleacă cu capul sus și fără regrete de la Universitatea Cluj, și le dorește jucătorilor să ajungă în cupele europene.

Fostul antrenor al Universității Cluj a declarat, înainte de ultima pregătire la acest club, că nu este o zi tristă dar că decizia a fost atât a lui cât și a patronului clubului. „Nu este o zi tristă, este o zi ca oricare alta, numai că așa am decis cu domnul Walter, mai sunt și zile de astea. Cauzele nu pot să vi le spun, nu pot să spun ce este în bucătăria noastră. Decizia a fost și a mea, și a domnului Walter”, a declarat Mihai Teja.

El le-a mulțumit suporterilor pentru că au avut timp să le arate ce poate și pentru că a ajuns ca numele lui să fie scandat de un stadion întreg. „Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că m-am simțit extraordinar aici, m-au primit foarte bine cu toate că am venit fără nume dar au avut înțelegerea și răbdarea să vadă ce pot, să aibă răbdare cu munca mea, și nu e puțin lucru ca stadionul și suporterii să-ți strige numele. Pentru mine înseamnă foarte mult mai ales că sunt la început. Pentru mine rămân sufletul meu. Îmi doresc ca Universitatea fără Teja să ajungă foarte sus, să ajungă să se bată la campionat, să ajungă în cupele europene”, a spus fostul antrenor.


Teja: „Nu regret nimic dar nu am să mai gândesc cu sufletul”

De faptul că în vara acestui an a refuzat oferta de a pleca ca antrenor la echipa Steaua, Mihai Teja spune nu regretă decizia dar că nu va mai face asta toată viața. „Nu regret nimic din ceea ce fac în viață. Asta a fost. Nu regret că am rămas la „U” Cluj, nu regret că am ales cu sufletul dar nu am să mai fac așa ceva în viața mea de antrenor pentru că atunci când gândești cu sufletul nu faci bine”, a spus Teja.

Înainte de etapa a 4-a Mihai Teja declara într-o conferință de presă, referitor la plecarea antrenorului FC Brașov, Cornel Țălnar, că „Oricui i se poate întâmpla asta. Antrenorii sunt conștienți că vin și pleacă de la un club. Asta este e viața de antrenor.”

abonare newsletter