Sport

Eugen Pârvulescu: „Obiectivul clubului este clasarea pe locurile 5-8”

Ținta pentru care a fost adus fostul antrenor de la Pandurii Târgu Jiu este clasarea la finalul campionatului pe locurile 5-8, declară Eugen Pârvulescu.

Noul director sportiv al Universității Cluj a declarat astăzi că a venit cu inima și cu sufletul la Cluj pentru că a văzut că lumea este dornică de performanță. „Am venit cu inima și sufletul deschis la Cluj. Am avut experiențe cu Pandurii Târgu Jiu la Cluj jucând în competițiile europene. Am simțit lumea de la Cluj că este dornică de performanță, de a face lucruri bune, și în momentul în care a venit propunerea oficialilor de la Universitatea Cluj am acceptat-o rapid”, a declarat Eugen Pârvulescu.

Referitor la venirea lui și plecarea antrenorului Mihai Teja, acesta a declarat că a discutat cu jucătorii și că de mâine va veni alt antrenor la club. „Este o zi mai specială, am discutat și cu jucătorii, normal, plecarea unui antrenor care a făcut lucruri bune la Cluj nu este ușor pentru jucători dar viața merge înainte, am vorbit cu ei și probabil că mâine va veni noul antrenor”, a spus Pârvulescu.


În ceea ce privește obligațiile lui la clubul Universitatea Cluj, Pârvulescu declară că se va ocupa strict de tot ceea ce înseamnă fotbal, de partea financiară ocupându-se altcineva. „La Cluj mă ocup de tot ceea ce înseamnă fotbal la Universitatea Cluj.”

Obiectivul pentru care noul director sportiv a fost adus la club este clasarea în acest an pe locurile 5-8, după cum spune acesta. În ceea ce privește perioada de transferuri, atât administratorul clubului, Vla Munteanu, cât și Eugen Pârvulescu declară că până pe data de 8 septembrie, ora 24, vor mai fi transferați 1-2 jucători atacanți.

Ultimele Stiri
abonare newsletter