Sport

CFR Cluj, obligată să achite aproape 40.000 de euro

Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal a decis în ședința sa de miercuri să oblige clubul CFR Cluj la plata a circa 40.000 de euro către doi jucători, Laszlo Sepsi și Rui Pedro.

CFR trebuie să-i achite 30.000 de euro lui Sepsi, jucător împrumutat la ASA Tg. Mureș, plus 455 lei taxă de timbru, în timp ce portughezului Rui Pedro, care acum joacă la Academica de Coimbra, trebuie să-i achite 9.166,6 euro (plata pe luna iunie) și 455 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către jucător.

ASA Tg. Mureș trebuie să îi plătească lui Cosmin Băcilă restanțe financiare de 60.800 lei, pe lângă 455 lei taxă de timbru.
Și FC Brașov are de achitat o datorie, față de Iulian Popa, de 13.500 euro, plus 455 lei taxă de timbru către jucător.

abonare newsletter