Sport

Încă o înfrângere pentru clujeni. Teja este în căutarea unui vârf

Meciul dintre echipele FC Botoșani și Universitatea Cluj s-a încheiat cu scorul de 1-0 după un penalty inexistent.

Deși tehnicianul clujenilor a anunțat, înainte de meci, că va miza pe Lorant Kovac, care a lipsit în partida cu FC Brașov de săptămâna trecută, acesta a fost înlocuit de Calcan.

După două victorii cu Oțelul Galați și cu Astra Giurgiu, FC Botoşani a dominat prima repriză a meciului. Singurul moment notabil al startului de meci i-a aparţinut lui „Nasty”.


Fostul tenismen, Ilie Năstase, a fost invitat să dea lovitura de start a confruntării și a fost aplaudat de toți cei prezenți timp de câteva minute.

În a doua repriză Universitatea Cluj a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 72 când Viveiros l-a văzut puţin ieşit din poartă pe Curileac, iar lobul său a trecut puţin peste poarta gazdelor. Două minute mai târziu Adrian Cojocaru a inventat un penalty la intrarea portarului Veselovsky asupra lui Batin din care Vaşvari a deschis scorul. Botoșani avea să fixeze scorul final al meciului de 1-0, scor care aduce formaţiei FC Botoşani cea de-a treia victorie consecutivă, iar pentru Universitatea Cluj cea de a doua înfrângere din cinci etape.


După meciul de astăzi FC Botoşani urcă pe poziția a 5-a și ameninţă topul Ligii I, cu 9 puncte din cinci etape.

„Șepcile roșii” sunt în așteptarea unei soluții date de către tehnicianul Mihai Teja, care declara zilele trecute că are nevoie de încă un atacant.


Echipele de start

Botoșani: Curileac - Homei, Ngadeu, Tincu, Acsinte - Vaşvari, Danci, M. Croitoru - Ivanovici, Batin, Martinus;


Universitatea Cluj: Veselovsky - Jovanovic, Ninu, Skvorc, Muşat - Lungu, Bucşa, Boutadjine, Calcan, Viveiros, Mengolo.

abonare newsletter