Sport

„Micul Mutu” de la Universitatea

Alin Mutu evoluează pe postul de fundaş central și este căpitan al echipei de juniori de la Universitatea Cluj. Fotbalistul, născut în Sângeorz-Băi, s-a apucat de fotbal la 15 ani, iar după numai şase luni a ajuns în cantoanament cu naţionala Under 17.

Alin Mutu s-a născut pe 24 februarie în 1995, la mai puţin de un an după ce Dumitrescu şi Hagi duceau România până în sferturile Cupei Mondiale.  Alin nu a practicat niciun sport până la vârsta de 15 ani, şcoala era singura ocupaţie a tânărului. Se şi vede că nu a abandonat studiile, recent a dat bacul şi, ajutat de prietena lui, a luat o notă destul de bună, 7.51. S-a înscris şi la facultate, la USAMV.

“Pe la 15 ani am început să caut pe net unde se dau probe la echipe de fotbal şi am găsit la Ardealul Cluj,  în zonă. Am fost cam la 5 selecţii, timp de un an, iar la sfârşit m-a oprit domnul Mihai Georgescu”, afirmă fundaşul de 19 ani.

A mai avut şansa să joace pentru Gloria Bistriţă, însă tatăl său s-a opus.  “Tata le-a spus celor de la club că dacă nu îmi oferă cazare şi masă gratuită nu mă lasă. Cei de acolo nu aveau posibilitate să le ofere aceste facilităţi juniorilor”, recunoaște Mutu.


Nu se înţelegea cu colegii

Nu a stat prea mult la Ardealul. Din cauza problemelor financiare, conducerea clubului a trebuit să desfiinţeze secţiile de juniori.  A stat supărat, a plâns, totul până să primească un nou telefon. La capătul firului era Mihai Georgescu, proaspăt adus la Universitatea de către Florian Walter. Alin a acceptat fără să stea pe gânduri oferta ce i-a fost propusă.

Primele momente au fost mai grele în echipa antrenată atunci de Daniel Sima . Alin avea numai câteva luni de când se apucase de fotbal şi deja era la juniorii unei echipe de Liga I. „Mi-au trebuit vreo 3 luni să mă adaptez.  Colegii mă criticau la început şi râdeau de mine, unii ziceau  «ce faci, mă, cu slabul ăsta?”.  Uneori m-am gândit să renunţ la fotbal,  pentru că nu eram pregătit corespunzător atunci”, mărturiseşte fundaşul.


L-a uimit pe Belodedici

După puțin timp, Alin participa la un turneu cu echipa , în Braşov.  Pe margine stătea şi selecţionerul de atunci al echipei naţionale Under17, Cristian Sava. Alin a intrat în minutul 20 la unul din meciuri, atunci când echipa sa beneficia de un corner.  S-a dus în careu, s-a înălţat şi a marcat. Colegii au început  să-i strige „Bravo, Mutule! Eşti la lotul naţional” . Și atunci şi-a dat seama cât de important a fost acel gol.

La unul din cantonamentele echipei naţionale,  Alin îşi aminteşte că a fost chemat de Miodrag Belodedici pentru a discuta.  Fostul fotbalist,responsabil de secţiile departamentelor de copii şi juniori din cadrul FRF, era uimit de ce i-a spus antrenorul Sava despre noul membru al echipei. „M-a întrebat de  cât timp m-am apucat de fotbal. Era uimit când i-am zis că numai de şase luni, m-a întrebat, în glumă  «Dar, ce-ai făcut până acum? Ai crăpat lemne?»”.

A jucat la 16 ani cu Barça, Inter şi City

Fotbalistul era pe placul antrenorului,  care îl vedea ca şi copilul său.  De aici i s-a tras şi porecla „Sava”,  pe care încă o mai aude din când în când. La echipa naţională, câteva din primele meciuri le-a bifat într-un turneu oganizat în Ucraina, la baza sportivă a celor de la Șahtior Donețk. „Jucam împotriva echipelor de club, aşa era turneul. Printre cei cu care am căzut în grupă erau Barcelona, Inter Milano sau Manchester City”, poveștește Mutu. Alin a rememorat și meciul împotriva catalanior:  „Pe cei de la Barcelona i-am condus  cu 2-0 până în minutul 80. Ştii cât s-a terminat scorul? 3-2 pentru ei. Ne-au dat 3 în 10 minute. Toţi erau buni, mingicari şi aveau jucători gen Messi, mici şi iuţi. Foloseau acelaşi stil de joc ca echipa mare, jucau tiki-taka”. La sfârșitul turneului au fost premiaţi de Mircea Lucescu, cel care scrie istorie pe banca Șahtiorului.


Coleg de cameră cu Ema Dolha

În mandatul lui Ionel Ganea la Universitatea, fundaşul a prins luni bune de antrenamente cu prima echipă, mergând și în cantonamente. În perioadele cât a stat departe de casă cu lotul mare, l-a avut coleg de cameră pe portarul Emilian Dolha, plecat între timp de la echipă. „Era unul din cei cu care mă înţelegeam cel mai bine de acolo. Îmi oferea sfaturi şi mă ajuta cu diverse lucruri. E foarte experimentat”, susține Mutu. Alin a prins de mai multe ori lotul echipei mari în Liga I, însă n-a apucat să debuteze decât în Cupa României, contra Ripensiei Timișoara, partidă pierdută de „șepci” cu 1-2. În plus, abia recent a semnat  primul său contract ca fotbalist profesionist. Va fi impresariat de Ana-Maria Prodan, soția lui Laurențiu Reghecampf, fostul antrenor al Stelei.

Nu-l mai place pe Mutu

Alin nu se declară un fan înfocat al lui Adrian Mutu, cel care îi poartă numele. Fundașul l-a simpatizat pe „Briliant” în perioada sa de glorie. „Când am ajuns la lotul național, o televiziune națională mi-a luat un interviu crezând că sunt rudă cu Mutu. Este doar o simplă coincidență de nume, nu am nicio legătură cu el. A fost un jucător bun, îmi plăcea mult de el”, afirmă juniorul Universității, care a bifat deja 6 selecții în tricoul echipelor de tineret ale României.


CV Alin Mutu

Data şi locul naşterii: 24 februarie 1995, Sângeorz-Băi
Pasiuni: fotbal, FIFA ( jocul pe calculator), tenis cu piciorul
Porecle: Sava, Gareth Bale (seamănă izbitor cu starul lui Realul Madrid)
Jucători preferaţi: Ionel Ganea, Claudiu Niculescu, Ronaldinho, Pique, Sergio Ramos

Articol scris de Bogdan OBUF (student la Jurnalim, FSPAC-UBB, anul II)

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter