Sport

Un nou transfer la „U" Cluj. Un fundaș francez s-a alăturat „studenților"

Universitatea Cluj a perfectat un nou transfer, lotul „studenților“ fiind completat de fundașul francez Angelo Rocchesani.

Sportivul, în vârstă de 23 de ani, vine de la echipa franceză RC Vannes, grupare din Federal 1 (liga a III-a din Franța). Noul rugbist a început pregătirea alături de rugbiștii universitari și va participa la meciul de verificare cu reprezentativa Ungariei, programat sâmbătă, 22 martie, în țara vecină.

„Este un jucător tânăr, talentat, care ne va ajuta la îndeplinirea obiectivelor pentru acest sezon competițional”, a declarat Lorin Cantor, managerul echipei clujene de rugby.


Conducerea „studenților” încearcă să mai transfere încă doi jucători până la startul SuperLigii CEC Bank, care va debuta în 29 martie.

abonare newsletter