Sport

Ținuți în șah de „stegari”

FC Brașov și CFR Cluj s-au anihilat reciproc pe stadionul „Tineretului”.

CFR a ratat șansa de a urca în clasament după remiza albă de la Brașov, scor 0-0. După un început mai pragmatic al ambelor echipe, Buga putea să deschidă scorul, dar a fost blocat de fundașii feroviari ('10). Camora a răspuns cu un șut de la marginea careului, pe lângă însă ('20). A fost rândul lui Felgueiras să se afirme. Goalkeeper-ul clujenilor a intervenit salvator la execuția aceluiași Buga ('25). Andrei Cristea nu a fost nici el mai inspirat la finalizare. Atacantul Brașovului a fost blocat în momentul șutului de Cadu, ratând astfel posibilitatea de a-și duce echipa în avantaj.

Formația lui Petre Grigoraș putea da lovitura pe finalul primului act, însă Bordea a respins din fața lui Maah, aflat într-o poziție ideală ('36).


Cele două combatante au căutat golul victorios și în repriza secundă. Intrat la pauză, Costea a luat o acțiune pe cont propriu, dar a șutat lamentabil ('49). Buga s-a jucat și el cu nervii lui Ilie Stan. Vârful „stegarilor” a pătruns în careu, l-a driblat pe Felgueiras, însă a amânat momentul șutului, permitând portarului lusitan să intervină ('65). Goalkeeper-ul portughez a avut o intervenție salutară și la Surdu, care a tras cu sete din lateral dreapta ('77).

Ratangiul serii a fost însă Maah. Francezul a ratat singur cu portarul, din doar 6 metri ('88). A fost de altfel ultima ocazie a partidei, una care va fi cu greu uitată de feroviari.


CFR a început în următoarea formulă: Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Muniru ('76 Voiculeț), Djokovic, Gabionetta ('46 Costea) – Maah, Ogdu, Tade ('46 Deac). 

Ultimele Stiri
abonare newsletter