Sport

Barbu: „Vrem măcar 13-14 puncte până la finalul turului“

Gică Barbu, antrenorul Universității Cluj, a declarat joi că echipa sa are nevoie de cel puțin 13-14 puncte la finalul turului, pentru a putea spera la evitarea retrogradăriii.

Universitatea Cluj a avut un start foarte modest de campionat. „Șepcile roșii“ sunt pe locul 16 în clasamentul Ligii 1, cu doar 4 puncte acumulate în 10 meciuri. Clujenii sunt avantajați și de faptul că FC Vaslui a fost penalizată cu 8 puncte (datorită unor datorii) și astfel a ajuns pe locul 17, cu doar 3 p. În urma rezultatelor modeste antrenorul Ionel Ganea a fost demis, iar Gică Barbu, antrenorul secund, a fost numit antrenor principal interimar. Noul tehnician a schimbat atmosfera din vestiar, fapt evidențiat în partida din deplasare cu FC Botoșani, unde Universitatea a obținut o remiză, 1-1.

Barbu își dorește ca elevii săi să câștige meciul de luni cu ACS Poli Timișoara, iar acest eventual succes să fie un șoc pozitiv pentru moralul echipei. „Vom încerca să jucăm cât mai bine cu Timișoara, trebuie să câștigăm. Este un meci foarte important, iar o victorie ar fi extraordinară pentru moralul echipei noastre. Ar trebui să acumulăm măcar 13-14 puncte până la finalul turului, să rămânem aproape de zona salvării. Iar apoi, în pauza competițională, să mai aducem doi-trei jucători și să pretim cât mai bine returul, să ne salvăm cum am reușit și în sezonul trecut“, a spus tehnicianul „studenților“.


Barbu a mai declarat că în cazul în care echipa nu va reuși să acumuleze suficiente puncte pentru a rămâne cu șanse în lupta pentru evitarea retrogradării, va folosi mai mult jucătorii tineri, de perspectivă. „Dacă ne vom rupe de pluton, vom merge mai mult pe mâna tinerilor. Bineînțeles, nu vom forța nota, vom folosi doar doi-trei pe meci, integrarea se va face treptat“, a completat antrenorul Universității.

Universitea Cluj va juca luni, de la ora 21.30, în cadrul etapei a 11-a a Ligii 1, pe teren propriu, împotriva formației ACS Poli Timișoara.

Ultimele Stiri
abonare newsletter