Sport

Anja Andersen: „Nu sunt dezamăgită“

<p><img class="caption" src="documente/stories/03_martie/09_ziua/anja-andersen.jpg" border="0" alt="anja andersen" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Antrenoarea daneză Anja Andersen, demisă luni de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a declarat pentru presa din ţara sa că nu regretă experienţa din România, dar susţine că vicecampioana europeană nu a respectat înţelegerea iniţială.</p>

 

Oltchim Râmnicu Vâlcea, la timonă cu Andersen din 4 februarie, a avut un parcurs dezamăgitor în grupa principală a Ligii Campionilor, unde a înregistrat două victorii şi două înfrângeri şi are şanse mici să se califice în semifinale. Picătura care a umplut paharul a fost jocul de duminică, pierdut în faţa formaţiei spaniole Itxako Navarra (22-25). „Cunosc bineînţeles mentalitatea est-europeană, dar această experienţă nu mă va împiedica la un alt moment să preiau o altă echipă est-europeană. Nu sunt dezamăgită, dar trebuie să spun că Vâlcea nu a respectat înţelegerea pe care am făcut-o acum o lună când am preluat noul meu loc de muncă“, a declarat Andersen, pentru nordjyske.dk. Antrenoarea daneză reproşează conducerii Oltchimului că înţelegerea iniţială precedea construirea unei echipe de succes şi nu cucerirea Ligii Campionilor în acest sezon. Andersen a evocat şi despărţirea emoţionantă faţă de jucătoare, care i-au mărturisit că au învăţat foarte multe lucruri noi despre handbal. Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi condusă în perioada următoare de secundul Aurelian Roşca, până când Radu Voinea va prelua mandatul.

abonare newsletter