Sport
Scuffet a bătut palma! Fostul portar al CFR-ului pleacă de la Napoli, dar rămâne în Serie A
Portarul italian Simone Scuffet (29 de ani) va reveni la Cagliari după împrumutul la Napoli, însă nu aici va evolua în sezonul viitor.

Potrivit celor de la Gazzetta dello Sport, goalkeeperul va pleca și de la formația pentru care evoluează și Răzvan Marin.
Acesta s-ar fi înțeles cu Pisa, formație nou-promovată în primul eșalon din Italia. Conform aceleiași surse, Scuffet va semna un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
La Pisa va fi coleg cu alți doi internaționali români, este vorba despre Marius Marin și Adrian Rus. Cei doi au pus umărul la promovarea echipei din Serie B și vor continua și în sezonul viitor în tricoul echipei de pe Stadio Romeo Anconetani.
A venit liber la Cluj, acum e campion cu Napoli
Simone Scuffet este unul dintre cei mai talentați portari care au evoluat la formația din Gruia în ultimul deceniu.
Și-a început cariera în peninsulă, la Udinese, dar a mai evoluat și pentru Como, Kasimpasa sau Spezia. La Cluj a ajuns în 2022, liber de contract după despărțirea de APOEL (Cipru).
Un singur sezon la CFR, culminat cu o calificare în primăvara europeană și locul 3 în campionat, a fost suficient pentru ca italianul să intre în atenția echipelor din țara sa natală.
Astfel, Cagliari a plătit nu mai puțin de 2 milioane de euro pentru transferul său, însă ascensiunea lui Scuffet nu s-a oprit aici. În iarna acestui an a fost transferat sub formă de împrumut de Napoli, alături de care a cucerit titlul de campion în Serie A la finalul sezonului trecut.
1 meci a disputat Scuffet pentru napoletani, încheiat 1-1 pe terenul Bolognei
49 de partide a jucat portarul pentru CFR Cluj în toate competițiile
2 milioane de euro este cota sa de piață, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
CITEȘTE ȘI: