Sport

„U” Cluj - UTA Arad, 1-1. „Studenții” nu reușesc să se impună pe teren propriu.

„U” Cluj a disputat, sâmbătă, pe teren propriu, partida din etapa a doua a sezonului împotriva celor de la UTA Arad, încheiată printr-o remiză.

U Cluj - UTA Arad  |Foto: FC Universitatea Cluj - Facebook U Cluj - UTA Arad |Foto: FC Universitatea Cluj - Facebook

 

Meci important pentru echipa lui Neluțu Sabău disputat sâmbătă, 19 iulie, pe Cluj Arena. 


„Studenții” au încercat un joc ofensiv, după victoria de la Clinceni, împotriva lui Metaloglobus

CITEȘTE ȘI: 
„U” Cluj a câștigat partida cu Metaloglobus, dar Ovidiu Sabău e nemulțumit: „Știm la ce nivel suntem”

Oaspeții au deschis scorul după câteva zeci de minute de tatonări și tentative ale „studenților” de a înscrie - golul a fost marcat de Daniel Zsori (min.30). La pauză, Neluțu Sabău a realizat o serie de mutări în teren, iar în repriza secundă „U” Cluj a reușit să egaleze (min.57), prin balonul trimis în poarta adversă de Capradossi. 


FC Universitatea Cluj a încercat să se impună, însă fără ocazii valorificate: în prelungiri, Murgia nu a reușit să trimită balonul pasat de Nistor în poarta adversă, iar partida s-a încheiat printr-o remiză. 

Echipele de start:
„U” Cluj: Lefter - Artean, I. Cristea, Capradossi, Chipciu (cpt.) - Murgia, Bic, Nistor - Thiam - Macalou, Lukic
Rezerve: Gertmonas, I. Chirilă - Chinteș, Miguel Silva, Codrea, Drammeh, G. Simion, Fabry, Bota, Bârstan, Trică
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
UTA Arad: Iliev (cpt.) - Țuțu, Poulolo, Pospielov, Padula - Van Durmen, Ov. Popescu - V. Costache, Al. Roman, Tzioni – Zsori
Rezerve: Gorcea - Flavius Iacob, Benga, Hodoșan, Hrezdac, Al. Matei, Țăroi, Danciu, Mino Sota
Antrenor: Adrian Mihalcea


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

A fost anunțat programul primelor trei etape din Superliga 2025–2026. Când joacă CFR și Universitatea Cluj?

Ultimele Stiri
abonare newsletter