Sport
CFR Cluj trece de Paksi și ajunge în turul 2! Urmează duelul din Elveția cu Lugano
Ardelenii s-au impus în fața maghiarilor de la Paksi în manșa secundă, scor 3-0. Golurile lui Fică, Munteanu și Muhar, dar și prestația lui Otto Hindrich, califică formația lui Dan Petrescu în turul 2 preliminar din Europa League.

Dan Petrescu a început returul de la Cluj cu aceeași formație ca în tur, semn că jocul prestat în Ungaria a fost pe placul tehnicianului. Soarta nu avea să-i pregătească o seară facilă, iar Bursucul s-a văzut nevoit să schimbe doi dintre titulari, pe Emerllahu și Kamara, în primul sfert de oră al meciului.
Au fost momentele în care maghiarii au prins curaj și s-au îndreptat către poarta lui Hindrich. Papp (min 30) a semnat cea mai mare ocazie a meciului până în acel moment, după un joc de pase în interiorul careului a trimis spre cadrul porții, dar Otto a fost la post.
Ardelenii aveau să marcheze cinci minute mai târziu. Intrat în locul lui Kamara, Alin Fică a trimis mingea în vinclu cu un șut din afara careului. Misiunea CFR-ului părea să fie, în sfârșit, mai ușoară după aproape trei reprize disputate.
Finalul primei reprize putea rezolva calificarea CFR-ului, dar Korenica nu a nimerit ținta din câțiva metri. Ratarea kosovarului o putea costa scump dacă maghiarii profitau de cele două penalty-uri de la jumătatea părții secunde.
Hindrich a apărat, mai întâi, șutul lui Vecsei de la punctul cu var, dar penalty-ul a fost repetat pentru că mingea ricoșată din portar a fost respinsă de un jucător intrat în careu. Tot Vecsei și-a asumat răspunderea și a doua oară, însă norocul nu l-a părăsit pe Dan Petrescu iar mingea șutată de jucătorul maghiar a ocolit poarta.
Tehnicianul și-a trimis în teren cel mai bun jucător cu un sfert de oră înainte de final, pe Louis Munteanu, iar golgheterul din sezonul trecut a marcat după doar cinci minute, șut printre picioarele lui Kovacsik de la marginea careului.
În prelungirile partidei, ardelenii au mai punctat o dată prin faza devenită cândva specialitatea casei: corner, cap și gol. La finalizare s-a aflat Muhar, care a închis tabela și o trimite pe CFR în Elveția, pentru duelul cu Lugano.
Echipele de start
CFR 1907 Cluj
89.Hindrich - 3.Abeid, 4.Bolgado, 27.Ilie, 45.Camora (C) - 17.Korenica, 18.Emerllahu, 73.Muhar - 96.Nkololo, 19.Gjorgjievski, 7.Kamara
Rezerve: 99.Micai - 33.Bosec, 88.Djokovic, 44.Dumbravanu, 8.Fica, 90.Gligor, 86.Kun, 11.Păun, 93.Postolachi, 6.Sinyan, 29.Samake, 9.Louis Munteanu
Antrenor: Dan Petrescu
Paksi
1.Kovacsik - 2.Kinyik, 12.Vas, 30.Szabo (C) - 17.Hinora, 21.Papp, 5.Vecsei, 22.Windecker, 20.Zeke - 18.Gyurkits - 9.Hahn
Rezerve: 28.Gyetvan, 25.Simon - 8.Balogh, 13.Bode, 27.Galambos, 10.Haraszti, 19.Horvath, 23.Peto, 14.Silye, 26.Szekszardi, 15.Szendrei, 29.Toth
Antrenor: Gyorgy Bognar
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: