Sport
EXCLUSIV: Pe lângă jucători, „U” Cluj transferă și din staff-ul rivalei CFR!
După Ioan Barstan (21 de ani), transferat în această vară de Universitatea Cluj de la rivala CFR, „șepcile roșii” l-au cooptat în staff și pe kinetoterapeutul Mircea Nuțescu.

Conform informațiilor obținute de monitorulcj.ro, formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a ajuns la un acord cu Nuțescu pentru a face trecerea de la CFR Cluj.
Numele său este unul renumit în zona sportului de performanță din România. Pe lângă experiența din Gruia, Nuțescu a colaborat cu gimnasta Larisa Iordache la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021. Sportiva a ajuns până în finală, însă a abandonat din cauza unei accidentări la picior.
Kinetoterapeutul s-a aflat în trecut în contact și cu echipa de baschet feminin de la Universitatea Cluj-Napoca, alături de care a câștigat „argintul” în ediția 2016/2017 și de care s-a despărțit în 2018.

Al doilea transfer între CFR Cluj și „U” în această vară
Astfel, este a doua mutare pe axa CFR Cluj - Universitatea Cluj din această vară. Vișiniii l-au cedat la rivala din oraș în această vară și pe jucătorul Ioan Barstan (21 de ani).
Jucătorul de bandă fusese împrumutat în prima parte a sezonului trecut la Unirea Ungheni, în Liga 2, însă în iarnă s-a alăturat lotului lui Dan Petrescu.
Tehnicianul a ales că nu conteze pe serviciile sale în sezonul care abia a debutat, astfel că a fost lăsat să plece liber de contract.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: