Sport

Weekend cu sferturile Euro 2012

<p>În acest weekend se vor disputa trei partide din sferturile Campionatului European de Fotbal 2012: Germania – Grecia, Spania – Franța și Anglia – Italia.</p>

Euro 2012 a intrat în linie dreaptă, odată cu încheierea fazei grupelor.

Cele mai bune opt echipe luptă pentru calificarea în semifinale. Aseară s-a disputat primul sfert, între Portugalia și Cehia, iar pe parcursul acestui weekend se vor disputa și celalalte trei, câte unul pe zi.
În această seară Germania, una dintre favoritele turneului va da piept cu Grecia, una dintre surprize. Elenii s-au calificat surprinzător în sferturi, după ce au învins neașteptat pe Rusia, în ultima etapă a fazei grupelor. Campioana din 2004 a început cu o remiză în fața Poloniei, a pierdut 1-2 cu Cehia, iar apoi a învins Rusia lui Dick Advocaat, echipă pe care mulți specialiști o vedeau deja în finală. Nemții au mers „ceas“ în grupe, câștigând toate meciurile, astfel că, pe lângă valoare superioră, vor avea și un ascendent moral în meciul de azi cu Grecia. Partida Germania – Grecia se va disputa în această seară, de la ora 21.45 pe PGE Arena din Gdansk și va fi transmisă în direct de TVR 1. Meciul va fi oficiat de o brigadă din Slovenia, condusă de Damir Skomina.

Derby-uri sâmbătă și duminică

Sâmbătă seara se va juca poate cel mai echilibrat meci din sferturi, cel dintre campioana mondială din 2010, Spania și finalista CM din 2006, Franța. Ibericii au câștigat grupa C, din care au mai făcut parte Italia, Croația și Irlanda. Elevii lui Laurent Blanc au terminat pe locul 2 în grupa D, după ce au fost învinși în ultimul meci de Suedia (echipă eliminată după primele două partide, ambele pierdute). Astfel, spaniolii au un avantaj moral în fața vecinilor lor de la nord. Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45 pe Donbass Arena din Donetsk.
Anglia – Italia este meciul de duminică seara. Englezii nu au câștigat niciodată Campionatul European, în timp ce italienii au o singură victorie finală, obținută însă cu mult timp în urmă, în 1968, la un turneu final găzduit chiar de ei. Pentru oricare din aceste echipe, în ciuda numelui și a tradiției, o calificare în semifinale ar fi o perfomanță, întrucât peninsularii nu au mai atins această fază din 1996, iar insularii au o echipă tânără, în reconstrucție, din care fac parte mulți jucători noi, care nu au foarte mare experiență internațională. Partida dintre Anglia și Italia se va disputa duminică, de la ora 21.45, pe Stadionul Olimpic din Kiev.  

 

abonare newsletter