Sport
Interes pentru CFR? Mijlocașul vândut cu 2.000.000 de euro de ardeleni este liber de contract!
Jeonbuk Hyundai Motors, locul 1 în Coreea de Sud, a anunțat astăzi despărțirea de jucătorul Nana Boateng (31 de ani).

Ghanezul a fost cumpărat de coreeni odată cu instalarea pe bancă tehnică a lui Dan Petrescu, în vara anului 2023.
În schimbul său, șefii lui Jeonbuk i-au plătit lui Ioan Varga nu mai puțin de 2 milioane de euro. Cu timpul, însă, prestațiile jucătorului au scăzut, iar în acest sezon a evoluat în numai 5 meciuri din totalul de 21 disputate în campionat.
În cursul zilei de marți, clubul a anunțat pe rețele de socializare că Nana Boateng nu mai este jucătorul lui Jeonbuk.
„Jucătorul își încheie perioada la Jeonbuk Hyundai. Îi urăm lui Boateng mult succes în viitor”, a transmis gruparea coreeană.
Șanse să revină la CFR?
Vestea că Boateng este liber de contract ar putea ridica interesul celor de la CFR Cluj pentru mijlocașul care a contribuit la ultimul titlu câștigat de ardeleni, în sezonul 2021/2022.
Mai mult decât atât, chiar Dan Petrescu a fost cel care l-a remarcat pe jucătorul african pe vremea când evolua în Finlanda, la KuPS, și a insistat pentru transferul său, motiv pentru care a încercat și a reușit să lucreze cu Boateng și când a semnat în Coreea.
Cât a fost la CFR, Boateng a disputat 88 de meciuri, a câștigat un titlu de campion și a contribuit la calificarea echipei în primăvara europeană, în sezonul 2022/2023.
1 milion de euro este cota sa de piață acum, conform site-ului de specialitate Transfermarkt
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: