Sport
CFR Cluj a cedat un atacant în Israel!
Ardelenii au anunțat astăzi că au ajuns la un acord cu Ironi Tiberias pentru transferul definitiv al lui Peter Michael (27 de ani).

Nigerianul a sosit în Gruia la începutul anului trecut, însă a intrat rapid sub un con de umbră după transferul în România.
Cu toate că a marcat la debutul pentru ardeleni, într-o victorie cu FC Voluntari, scor 4-1, Peter Michael n-a confirmat în Ardeal, unde a strâns, în total, 39 de meciuri și a înscris de numai trei ori.
Vârful a fost transferat în perioada în care Adrian Mutu era tehnicianul echipei, dar nu s-a impus ca titular nici cât timp Daniel Bîrligea a evoluat pentru clujeni, nici după ce acesta a plecat la FCSB și a fost adus Louis Munteanu.
Șefii clubului au decis să renunțe la serviciile sale, iar în iarnă a fost cedat sub formă de împrumut în Israel, la Ironi Tiberias. Acum, cele două cluburi au ajuns la un numitor comun privind transferul definitiv al jucătorului trecut pe la Rivers United sau Valerenga.
18 goluri în 28 de apariții a marcat Michael pentru VPS (Finlanda), echipa de la care l-a transferat CFR
400.000 de euro este cota sa de piață în acest moment, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.ro
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: