Sport
U-BT își află vineri adversarele din grupele BKT EuroCup 2025
U-Banca Transilvania Cluj-Napoca va afla vineri, 4 iulie, componența grupei din BKT EuroCup 2025, în urma tragerii la sorți organizate de Euroleague Basketball la Barcelona.

Euroleague Basketball a anunțat faptul că tragerea la sorți pentru grupele BKT EuroCup va avea loc vineri, 4 iulie 2025, la Barcelona.
Evenimentul va începe la ora locală 12:45, respectiv 13:45 în România, și va fi transmis în direct pe canalul de Youtube al BKT EuroCup, dar și pe site-ul oficial al competiției.
CITEȘTE ȘI:
Transfer de senzație! Jeffery Taylor, jucător NBA, cu o carieră impresionantă în Euroligă, vine la U-BT Cluj.
Ce echipe participă la tragerea la sorți?
U-BT Cluj a fost repartizată în a treia urnă valorică, alături de Ratiopharm Ulm din Germania. Iată cum arată urnele unde se regăsesc cele 20 de formații participante:
- Urna 1 – Hapoel Bank Yahav Ierusalim, Turk Telekom Ankara
- Urna 2 – Cosea JL Bourg En-Bresse, Baxi Manresa
- Urna 3 – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, Ratiopharm Ulm
- Urna 4 – Beșiktaș Gain Istanbul, Bahcesehir College Istanbul
- Urna 5 – Umana Reyer Veneția, Buducnost Voli Podgorica
- Urna 6 – Aris Midea Salonic, Panionios Atena
- Urna 7 – Lietkabelis Panevezys, Neptunas Klaipeda
- Urna 8 – Dolomiti Energia Trento, Cedevita Olimpija Ljubljana
- Urna 9 – Veolia Towers Hamburg, Niners Chemnitz
- Urna 10 – London Lions, Slask Wroclaw
Urnele au fost stabilite în urma coeficientului acumulat de către participante în ultimii trei ani. La fel ca în edițiile precedente, echipele vor fi distribuite în două grupe de câte 10 participante. Prima echipă extrasă din urne va intra în grupa A, în timp ce a doua se va regăsi în grupa B.
De asemenea, două echipe din același campionat intern nu pot fi repartizate în aceeași grupă, cu excepția cazului în care participă în BKT EuroCup mai mult de două grupări din același campionat. Astfel, se va încerca păstrarea unui echilibru în ceea ce privește repartizarea echipelor în grupe.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: