Sport

Dan Petrescu (CFR Cluj), despre victoria cu „U” Cluj: „Aveam nevoie de această victorie!”

CFR Cluj s-a impus, sâmbătă, în partida cu „U” Cluj din etapa a șaptea a play-off-ului. „Au fost foarte mulți fani și pentru ei mă bucur cel mai mult: pentru suporteri și pentru jucători”, spune antrenorul Dan Petrescu.

Dan Petrescu: „Aveam nevoie de această victorie!”|Foto: CFR 1907 Official Dan Petrescu: „Aveam nevoie de această victorie!”|Foto: CFR 1907 Official

 

 


CFR Cluj a reușit să obțină trei puncte în urma partidei disputate sâmbătă seara cu „U” Cluj, scor 1-0. 

Dan Petrescu speră în continuare la titlu. 


CITEȘTE ȘI: 
CFR Cluj s-a impus în fața rivalei „U” Cluj (1-0) și a revenit în cursa pentru titlul Ligii 1

„Matematic este posibil, de ce am renunța!?”, spune antrenorul „feroviarilor”. 

Dan Petrescu: Mă bucur pentru fani! Aveam nevoie de victorie

Îmi era dor de o victorie! În prima repriză am jucat excelent, practic „U” Cluj n-a trecut de centrul terenului, n-a ajuns la poartă”, a explicat antrenorul Dan Petrescu în conferința de la încheierea partidei din etapa a 7-a a play-off-ului Superligii. 


„Am mai avut câteva ocazii, putea fi scor mai mare, în opinia mea. 

În repriza a doua au venit în atac, au încercat să domine, iar noi ne-am retras prea mult. În repriza secundă s-a văzut și oboseala. 


Nu am avut greșeli mari în apărare. 

Nu am avut un meci pe care să-l câștigăm 1-0 de foarte mult timp. Puteam face și 2-0, cu Munteanu pe contraatac. Aveam nevoie de această victorie. 


Acum toți băieții sunt fericiți, iar fanii au plecat acasă mulțumiți. Au fost foarte mulți și pentru ei mă bucur cel mai mult după această partidă”, a adăugat Dan Petrescu. 

Antrenorul CFR Cluj a vorbit și despre șansele „feroviarilor” la titlu:

„Depinde de meciul cu Dinamo. Matematic este posibil, de ce am renunța?! Dacă FCSB are un rezultat nefavorabil, ar fi culmea să nu sperăm... Sperăm că Dinamo face un meci bun, cu un rezultat pe măsură”, a declarat antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu. 

CFR Cluj a urcat pe poziția secundă a clasamentului Superligii, cu 38 de puncte, la o distanță de patru puncte de liderul FCSB. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

CFR Cluj s-a impus în fața rivalei „U” Cluj (1-0) și a revenit în cursa pentru titlul Ligii 1

abonare newsletter