Sport

Derby pentru handbaliste

<p /><img src="documente/stories/2012/04_aprilie/12/07 12 u joli zalau.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Vicecampioanele de la „U“ Jolidon vor primi astăzi vizita formației HC Zalău, echipă cu care se luptă pentru ocuparea locului doi în Liga Națională.

„U“ Jolidon va juca astăzi acasă cu HC Zalău, finalista Cupei EHF din sezonul în curs.

Elevele lui Gheorghe Covaciu au terminat în ultimele două sezoane pe locul secund în Liga Națională, fiind depășite doar de Oltchim, una dintre cele mai bune echipe de handbal feminin din lume. Clujencele își doresc să termine pe locul doi și sezonul 2011-12, însă au două adversare puternice, HC Zalău și Dunărea Brăila. Vicecampioanele vor da piept joi, pe teren propriu, cu HC Zalău.


Sălăjencele, cu fostul selecționer Gheorghe Tadici la timonă, au făcut un sezon foarte bun, având evoluții remarcabile atât în campionatul intern, cât și pe plan european, unde au ajuns în finale Cupei EHF. Cele două echipe sunt despărție în clasament de un singur punct, „U” Jolidon fiind pe locul 3 cu 29 p, iar HC Zalău pe 4 cu 28 p. În meciul tur, disputat în 19 noiembrie, formația zălăună s-a impus pe teren propriu cu 23-20. „Alb-negrele” au șansa să urce pe locul doi în cazul unei victorii, întrucât Dunărea Brăila va juca în deplasare cu Oltchim, fiind foarte probabil să piardă în fieful campioanei.

Covaciu: „Trebuie să câștigăm“

Gheorghe Covaciu este conștient de importanța partidei cu formația lui Tadici, dar spune că pentru îndeplinirea obiectivului, elevele sale trebuie să se impună în meciul de azi. „Este un joc foarte important. Jucăm cu echipa de pe locul patru și finalista Cupei EHF. Ca să ne atingem obiectivul trebuie să facem un joc bun și să câștigăm", a declarat antrenorul vicecampioanelor, Gheorghe Covaciu.


Partida dintre „U“ Jolidon și HC Zalău se va juca astăzi de la ora 17.30 la Sala Sporturilor „Horia Demian“ și va fi transmisă în direct de DigiSport 2. Prețul unui bilet este 5 lei. Începân de azi se pot achiziționa bilete și pentru partida din 18 aprilie dintre „U“ Jolidon și campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Clasament Liga Națională

01. Oltchim Rm.Vâlcea    34 p
02. „U” Jolidon    Cluj    29 p
03. Dunărea Brăila     29 p
04. HC Zalău    28 p
05. Oțelul Galați    23 p
06. HCM Baia Mare    17 p
07. CSM Bucuresti    17 p
08. HCM Roman    16 p
09. Corona Brașov    15 p
10. CSM Ploiești    14 p
11. Neptun Constanța    14 p
12. CSM Bacău    11 p
13. Cetate Devatrans    10 p
14. SCM Craiova    8 p

Ultimele Stiri
abonare newsletter