Sport

Performanță remarcabilă! Clujenii Norbert și Francesca Maior, campioni europeni la raliuri

Frații Norbert Maior și Francesca Maior au câștigat titlul european de juniori la raliuri (FIA ERC), după ce au terminat pe prima poziție, în etapa finală, Raliul Ungariei.

Frații Maior, campioni europeni la juniori în FIA ERC/Foto: Federația Româna de Automobilism Sportiv Frații Maior, campioni europeni la juniori în FIA ERC/Foto: Federația Româna de Automobilism Sportiv

 

 


Originari din Brașov, dar stabiliți în Cluj, acolo unde reprezintă Napoca Rally Academy, aceștia bifează a doua mare performanță pentru automobilismul sportiv românesc după cea reușită de Simone Tempestini, în 2016, când acesta a devenit campion mondial, tot la juniori.

 


„Pentru a fi siguri că vor câştiga titlul, cei doi erau obligaţi să câştige etapa din Ungaria în faţa rivalilor din Italia şi Norvegia. Pe un Peugeot 208 Rally4, fraţii Maior au dominat autoritar competiţia rezervată juniorilor, unde au preluat conducerea încă de pe a doua probă specială şi nu au mai cedat locul 1 până la finalul rundei”, informează Federația Română de Automobilism Sportiv.

După cele 12 probe, dintre care au câştigat 5, şi 180 de kilometri, echipajul românesc a avut un avantaj final de 7,1 secunde în faţa ocupanţilor poziţiei secunde, italienii Roberto Dapra şi Luca Guglielmetti. Podiumul etapei din Ungaria a fost completat de slovenii Mark Skulj şi Matej Car.


„Pot spune că trăim un vis. La începutul anului nici nu îndrăzneam să sperăm că vom ajunge în această postură, de a scrie o pagină frumoaseă pentru motorsportul românesc. Împreună cu Francesca şi echipa noastră am făcut multe sacrificii de-a lungul sezonului, iar pe această cale le mulţumesc tuturor celor care au contribuit şi ne-au susţinut în acest vis. Suntem onoraţi că am dus steagul României pe cea mai înaltă treaptă a Campionatului European”, a spus Norbert Maior, care a fost încurajat de sute de fani români pe probele de pe asfaltul din ţara vecină.

După etape care au avut loc în Polonia, Letonia, Suedia, Italia, Cehia și Ungaria, Norbert Maior a strâns 117 puncte, în timp ce următorul clasat în topul final al juniorilor din Europa, italianul Dapra, a ajuns la 113 puncte.


Norbert și Francesca formează un echipaj la raliuri încă din sezonul 2018, atunci când au debutat spectaculos, iar un an mai târziu au devenit campionii României la juniori. Ulterior, au devenit campioni la 2 Roți Motrice în 2020, 2022 și 2023, dar au fost și pe 3 la general în 2020, în condițiile în care pilotează o mașină net inferioară față de ceilalți din topul clasamentului. În acest moment, cu o etapă înainte de finalul sezonului 2023 pe plan intern, cei doi se află pe 3 la general, tot conducând un model Peugeot 208 Rally4.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

FOTO. S-a dat START-ul la Raliul Clujului 2021! Piloții se vor întrece pe Făget, Tarnița și Dângău

Mașină căzută în râpă la un raliu, în Cluj! Pilotul și copilotul, transportați la spital. FOTO

abonare newsletter