Sport

FRF așteaptă prezență mare pe Cluj Arena pentru naționala României. Reiterarea coșmarului de la baraj

România va disputa joi, 17 noiembrie, primul meci amical împotriva Sloveniei. Partida va avea loc de la ora 18:30, pe Cluj Arena.

Fanii naționalei României/ FOTO: frf.ro Fanii naționalei României/ FOTO: frf.ro

 

 


FRF a anunțat că până marți seară, s-au vândut 10.000 de bilete în mediul online pentru primul meci amical al naționalei României. Capacitatea totala a Cluj Arena este de 30.100 de locuri. Astfel, este probabil ca Slovenia să fie pusă în fața unui stadion plin de susținători ai României.

 


„Până aseară, pentru partida cu Slovenia, programată joi, ora 18:30, pe Cluj Arena, se vânduseră peste 10.000 de bilete, toate online. Începând de azi se vor deschide și casele de bilete de la stadion. Acestea vor funcționa după următorul program:

  • Miercuri: 11:00 – 19:00
  • Joi: 12:00 – 18:30 (ora de start a meciului)", a comunicat FRF.

Lotul României pentru meciurile amicale cu Slovenia și Moldova:


PORTARI: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0), Mihai Popa (FC Voluntari, 0/0)

FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Alexandru Pantea (FCSB, 0/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 16/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 23/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 1/0), Bogdan Vătăjelu (Universitatea Craiova, 1/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 0/0)


MIJLOCAȘI: Darius Olaru (FCSB, 7/0), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 7/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 8/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 43/2), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 26/3), Andrei Cordea (FCSB, 4/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 3/0), Antonio Sefer (FC Rapid 1923, 0/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 3/0), Claudiu Petrila (CFR Cluj, 0/0), Marius Ștefănescu (Sepsi, 3/0)

ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 32/10), Daniel Paraschiv (Hermannstadt, 0/0)


Amintirea coșmarului de la baraj

România a mai întâlnit Slovenia în urmă cu 21 de ani, în anul 2001, în cadrul barajului de calificare pentru Cupa Mondială din Japonia și Coreea de Sud. 

După ce tricolorii terminaseră pe locul 2 în grupa de calificare în spatele Italiei, a urmat dubla manșâ cu Slovenia. România era favorită certă pentru calificare, în echipă evoluând nume precum Cristi Chivu (Ajax), Dorinel Munteanu (Wolfsburg), Cosmin Contra (Milan), sau Adrian Ilie (Valencia). Selecționerul era nimeni altul decât Gheorghe Hagi.

La Ljubljana, România a deschis repede scorul, încă din minutul 26, după golul lui Marius Niculae. Echipa lui Hagi se aștepta să tranșeze calificarea încă din meciul tur. Acimovic a egalat însă înainte de pauză, în minutul 41, iar după reluarea jocului, slovenii au dat lovitura prin Osterc, unul dintre cei mai rudimentari jucători aflați pe teren. Astfel, Slovenia învingea România, scor 2-1.

Echipa României: Stelea - Iencsi, Popescu, Miu ('89 Pancu), Chivu - Contra, Sabău ('84 Roșu), Ghioane, Mutu, Munteanu - Ilie ('84 Ghioane), Niculae

În returul de pe Ghencea, 25.000 de oameni au umplut stadionul făcând o atmosferă istorică. Tricolorii au dominat partida, însă nu au putut să înscrie până la pauză. Oaspeții au deschis suprinzător scorul, prin Rudonja, în minutul 55, care a reușit, de altfel, singurul său gol pentru echipa națională.

Printr-un șut excelent a lui Cosmin Contra, România a egalat în minutul 65. Pe final însă, tricolorii nu au mai avut forța necesară să ducă meciul în prelungiri, în ciuda faptului că Slovenia a fost forțată să se baricadeze într-o defensivă totală. Scor final: 1-1.

Astfel, Slovenia s-a calificat la primul ei turneu final din istorie, Cupa Mondială din 2002, organizată în  Coreea de Sud și Japonia.

Echipa României: Lobonț - Contra, Popescu, Miu ('78 Mihalcea), Chivu - Ghioane ('59 Ganea), Sabău, Mutu ('59 Pancu), Munteanu - Ilie, Niculae

 

CITEȘTE ȘI:

Naționala feminină de handbal a României a pierdut dramatic și ratează semifinalele EURO 2022

Naţionala României începe preliminariile EURO 2024 în deplasare, cu Andorra. VEZI programul meciurilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter