Pe măsură ce iarna se apropie, şoferii sunt tot mai confuzi cu privire la folosirea cauciucurilor de iarnă de la 1 noiembrie. Potrivit Codului Rutier, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, ci doar în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
UBB a fost inclusă, alături de alte douăzeci de universități aflate în elita universităților europene, în grupul cofondatorilor Centrului European de Studii asupra Modernismului. Invitația a fost adresată de către Universitatea din Perugia.
Companiile farmaceutice care au dezvoltat vaccinuri împotriva Ebola s-au angajat să accelereze producția pentru a realiza sute de mii de doze în prima jumătate a anului 2015, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Studenții de la Facultatea de Științe și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș - Bolyai beneficiază de consiliere și practică profesională prin fonduri europene.
Sfârșitul de an vine la Universitatea „Babeș-Bolyai” cu lansarea, în premieră națională, a primului Centru de Studii Indiene în România. Mihaela Gligor, inițiatoarea acestui demers, a povestit pentru „Monitorul de Cluj” istoria frumoasei sale pasiuni și drumul de la Calcutta la „Babeș-Bolyai”.
Cu ocazia zilei armatei, elevii de la Liceul Tehnologic Alexandru Borza din Cluj s-au întâlnit cu o parte a batalionului de cercetare 317 Vlădeasa. Membrii armatei au prezentat copiilor anumite echipamente și armament militar, iar elevii i-au provocat la întreceri sportive.
Miercuri după-amiază, într-un cadru festiv și o sală arhiplină, Clujul și-a arătat prețuirea pentru elevii și dascălii cu rezultate excepționale în educație. Peste 400 de elevi și profesori ai lor au fost premiați de autoritățile clujene.