Social

Disidenta anticomunistă Doina Cornea va deveni cetățean de onoare post-mortem al Clujului

Doina Cornea, una dintre puținele figuri eroice ale rezistenței anticomuniste din România, va deveni cetățean de onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca.

Doina Cornea va deveni cetățean de onoare post-mortem al Clujului / Foto: Fundația „Doina Cornea” - Facebook Doina Cornea va deveni cetățean de onoare post-mortem al Clujului / Foto: Fundația „Doina Cornea” - Facebook

 

 


La inițiativa consilierului local Alexandra Oană, disidenta anticomunistă Doina Cornea va deveni cetățean de onorare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca. Proiectul de hotărâre va fi votat în ședința de Consiliu Local de miercuri, 4 mai.

 


Acest titlu prestigios vine ca o amintire a sacrificiilor pe care alții le-au depus pentru drepturile pe care le avem în prezent, susținea consilierul în urmă cu un an:

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

„Acordarea titlului de cetățean de onoare ar întregi recunoașterea pe care comunitatea clujeană o datorează memoriei Doamnei Cornea. (...) Acest titlu vine să contribuie la recunoașterea pe care i-o datorăm Doamnei Cornea, una dintre puținele figuri eroice ale rezistenței anticomuniste din România.


Într-o epocă în care tăcerea, frica și compromisul erau regula, Doamna Cornea ne-a răscumpărat demnitatea în fața Europei, plătind un preț greu pentru curajul de a înfrunta regimul ceaușist. Chiar dacă vine după mulți ani acest titlu are simbolistica lui. (...) Trebuie să nu uităm niciodată că drepturile de care noi ne bucurăm acum se datorează sacrificiului unor oameni ce le-au cerut într-un moment în care care nimeni altcineva nu a avut curajul să o facă. Le datorăm să păstrăm vie memoria eroismului lor și să prețuim drepturile și libertățile apărate de ei și fundamentale pentru societatea noastră”, a explicat Oană.

Cine a fost Doina Cornea?

Doina Cornea a fost o cunoscută disidentă anticomunistă, fostă asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj.


În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), „Încercarea labirintului”, urmat de alte patru traduceri-samizdat din limba franceză, notează wikipedia.org. A intrat în atenția Securității după ce între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi și amenințări.

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru cinci săptămâni între noiembrie și decembrie 1987. În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.

A fost urmărită de Securitate până la Revoluție, când a participat la manifestările de stradă în Cluj-Napoca.

Strada Alba Iulia, transformată în strada Doina Cornea

De asemenea, strada Alba Iulia din Cluj-Napoca a fost schimbată în strada Doina Cornea. Aceasta este strada pe care cunoscuta disidentă anti-comunistă a trăit până la decesul său, din mai 2018.

Schimbarea denumirii străzii a fost aprobată, în unanimitate (24 de voturi pentru) în şedinţa Coniliului Local din 2 iulie 2020. Redenumirea străzii Alba Iulia, aflată în proximitatea zonei centrale, în cinstea Doinei Cornea, avea aviz favorabil atât din partea Comisiei pentru învățământ, cultură, culte, drepturile omului, minorități și societatea civilă, cât și din partea Comisiei județene de atribuire de denumiri Cluj.

Totodată, în casa Doinei Cornea a fost creat un tur virtual. Obiectele personale pe care le deținea în locuința sa spun astăzi povestea de viață a disidentei.

Turul vitual a fost realizat în cadrul unui proiect Case de Poveste by Create.Act.Enjoy și îți permite să intri virtual în casă și să aflii detalii despre viața Doinei Cornea printr-un simplu click pe obiectele evidențiate din locuință. Spre exemplu, atunci când apeși pe mașina de scris de pe masă îți va apărea textul următor: „Ca urmare a difuzării primei scrisori deschise, fiica Doinei Cornea nu a mai avut voie să revină în România. iar în anul următor Doina Cornea a fost dată afară de la Universitatea Babeș-Bolyai.”

Dacă dai click pe caietul de lângă mașina de scris îți va apărea următoarea poveste: „Doina Cornea s-a implicat și a susținut evenimentele din țară, ieșind în stradă inclusiv la revoluția din 1989, dar și înainte. La 15 noiembrie 1987, muncitorii de la Uzina Tractorul Brașov au refuzat să intre la lucru deoarece nu primiseră salariile complete în ultimele luni. Aceștia au transformat revendicările salariale în revendicări politice și au pornit în marș spre sediul Comitetului Județean Partid, cerând reforme și strigând `Jos Ceaușescu!`”

Foto: Fundația Doina Cornea

CITEȘTE ȘI:

S-au împlinit trei ani de când a murit disidenta Doina Cornea

Fundația Doina Cornea aduce proiecte pentru păstrarea vie a memoriei victimelor comunismului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter