Social

Care este cea mai fericită țară din lume. Ce loc ocupă România

La 24 aprilie 2015, a fost dată publicității ediția 2015 a Raportului asupra fericirii mondiale (World Happiness Report). Lucrarea cuprinde un top al fericirii, luând în calcul 158 de țări pentru intervalul 2012-2014.

Care este cea mai fericită țară din lume. Ce loc ocupă România Care este cea mai fericită țară din lume. Ce loc ocupă România

Cea mai fericită țară din lume s-a dovedit a fi Elveția, urmată, pe podium, de Islanda și Danemarca. SUA se află pe poziția cu numărul 15, pe când Marea Britanie ocupă locul 21. Venezuela este pe locul 23, înaintea Germaniei, aflată pe locul 26. Locuitorii Statului Chile sunt mai fericiți decât francezii sau spaniolii, iar slovacii îi întrec, ca satisfacție de viață, pe italieni, scrie Agerpres.

România ocupă locul 86, având, în topul fericirii, o poziție asemănătoare cu China și Portugalia.


Raportul asupra fericirii mondiale este coordonat de profesorul John Helliwell de la Universitatea din British Columbia, Lordul Richard Layard, director al Programului bunăstării de la Școala de economie din Londra, precum și de profesorul Jeffrey Sachs, directorul Institutului Pământului de la Universitatea Columbia, SUA, și consilier al secretarului general al ONU.

Cercetarea sociologică este condusă de Gallup, iar cei șase factori care sunt luați în calculul fericirii sunt: venitul pe cap de locuitor, speranța de viață sănătoasă, relațiile familiale, respectarea drepturilor omului, lipsa corupției și generozitatea.

abonare newsletter