Social

700 de ani de Vultureni. Joc și voie bună cu politicieni și oameni de cultură

Locuitori ai satelor din Comuna Vultureni, dar și din alte comune, au luat parte astăzi la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 700 de ani de atestare documentară a satului Vultureni.

Invitați la simpozionul organizat de către Primăria Comunei Vultureni au fost atât oameni de cultură cât și oameni politici. Printre cei invitați de primarul Eugen Mureșan, poetul Ioan Mureșan, deputata PLR Steluța Cătăniciu, primarul Comunei Sânpaul, Ovidiu Culceru, consilierul județean Dănuț Canta, președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Ioan Oleleu, inspectorul general adjunct, Alexandru Arion și președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean.

Programul manifestării organizate cu ocazia aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a satului Vultureni a început cu un simpozion despre istoria satului și a comunei, urmat de un te deum și depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor.


Primarul comunei, Eugen Mureșan, a declarat că la acest simpozion se bucură de prezența locuitorilor din comună dar mai ales a celor care au plecat la oraș sau peste hotare și și-au adus aminte de comună. „Astăzi sărbătorim 700 de ani de atestare documentare a Comunei Vultureni. S-a pregătit un simpozion și continuăm cu o întâlnire a fiilor satului. Am încercat să marcăm printr-o broșură acest eveniment, o micro istorie a localității. Ne bucurăm de prezența a multor locuitori ai comunei, chiar și a altor locuitori plecați din comună”, a declarat Mureşan Eugen, primarul comunei Vultureni.

Poetul Ioan Mureșan, unul dintre fii satului Vultureni, el fiind născut în această localitate, a declarat că se simte foarte apropiat de această localitate și că de fiecare dată sând ajunge aici își încarcă ”bateriile” descărcate la oraș. „Vultureni este rădăcina mea, este satul meu natal. Sigur, sunt legat afectiv de acest sat pentru că aici este mama mea, aici în cimitir sunt moșii și strămoșii mei. Întotdeauna mă simt bine aici. Aici îmi încarc bateriile care se descarcă la oraș, și când văd locurile din jur pe care le știu pe fiecare după numele lui”, a declarat poetul Ioan Mureșan.


Programul manifestărilor de la Vultureni se va continua cu acordarea titlului de „Cetățean de onoare”, acordarea de diplome veteranilor de război și celor ce au aniversat „Nunta de Aur”, după care de un spectacol artistic. Aniversarea satului se va termina cu un bal la Căminul Cultural din comună.

Etichete: aniversare
Ultimele Stiri
abonare newsletter