Social

Au luat 10 la BAC fără meditaţii. Acum vor să devină medic sau editor la o revistă de modă

Cine sunt doi din cei 10 elevi de 10 ai Clujului şi ce facultate vor să urmeze în continuare?

Patricia Iulia Blaj şi Cristina-Nelida Bora Patricia Iulia Blaj şi Cristina-Nelida Bora

Patricia Iulia Blaj este una dintre premiantele clujence la examenul de Bacalaureat de anul acesta. Patricia a absolvit Liceul Teoretic „George Șicai”, la profilul de științe sociale.

Referitor la pregătirea pentru examen, eleva susține că a învățat singură, la bibliotecă și nu a avut nevoie de meditații.


„M-am apucat cu vreo două-trei luni înainte și am mai stat, inițial, după școală, la bibliotecă. După ce am terminat cu școala am mers la bibliotecă în fiecare zi. Am făcut câteva săptămâni de meditații, dar mi-am dat seama că mă descurc și singură și nu avea rost să dăm atâția bani pe ele”, a explicat Patricia Iulia Blaj.

Acum, ea dorește să se înscrie la concursul de admitere al Departamentului de Jurnalism, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Adminsitrative şi ale Comunicării, la linia engleză. Despre planurile ei de viitor, Patricia spune că își dorește să devină editor la o revistă de modă.


O altă elevă de nota 10 este Cristina-Nelida Bora, absolventă a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” din Dej, la profilul de matematică-informatică.

Fiind la profil real, Cristina spune că deși niciuna dintre probe nu a fost dificilă, a avut totuşi emoții la proba de limba și literatura română. „M-am pregătit susținut, constant de-a lungul anilor și, de exemplu, la română n-am început efectiv să învăț operele decât cu vreo două săptămâni înainte, pe schițe, și am învățat esențialul”, a dezvăluit Cristina-Nelida Bora.


Eleva este medic aspirant și mai are câteva zile până la examenul de admitere la UMF „Iuliu Hațieganu”. Ea spune că a învățat concomitent pentru ambele examene. „M-am axat mai mult pe BAC în perioada examenului, iar după aceea am revenit la admitere”, povesteşte Cristina.

(Iulia VLAD, studentă Jurnalism, FSPAC – UBB, anul I)

Ultimele Stiri
abonare newsletter