Social

Elevii de la Coşbuc mai au de aşteptat sala nouă de sport. Finalizarea lucrărilor a fost amânată

La un an de la demararea lucrărilor pentru construirea unei săli de sport pentru elevii de la Colegiul Naţional George Coşbuc şi Liceul Gheorghe Şincai, investiţia încă nu este finalizată.

Elevii de la Colegiul Naţional George Coşbuc Cluj-Napoca nu au nici acum o sală de sport, deşi la începerea anului şcolar din 2013, primarul Emil Boc promitea că în 1 mai 2014 noua sală de sport va fi gata. Elevii desfăşoară orele de educaţie fizică afară, în sălile de clasă sau într-un spaţiu improvizat la subsolul clădirii.

Acum, termenul a fost devansat pentru vara acestui an, fără să fie precizată o dată precisă de finalizare a lucrărilor. Noul termen apare în raportul primarului la doi ani de mandat. “În vara anului 2014 se finalizează construcţia sălii de sport a Colegiului Naţional „George Coşbuc”, proiect finanţat în întregime de la bugetul local. Peste 1.500 de elevi clujeni vor beneficia de o nouă sală de sport, inclusiv elevii Liceului Gheorghe Şincai”, a notat primarul în documentul citat.


Lucrările suplimentare cu costuri suplimentare

Construcţia sălii de sport a început în 1 iulie 2013, contractul fiind semnat în anul 2012 cu firma Conimet Impex SRL din Cluj-Napoca. Investiţia totală este de aproape 2 milioane lei, fără TVA. Înainte de începerea lucrărilor propriu-zise, a fost nevoie de lucrări suplimentare, mai exact devierea conductei de canalizare menajeră, valoarea lucrărilor fiind de 34.000 lei. Astfel, Primăria a trebuit să plătească în plus faţă de suma iniţială cei 34.000 lei pentru devierea conductei. După această lucrare, a mai apărut o problemă: din cauza terenului dificil, constructorul şi-a dat seama, în plină desfăşurare a lucrărilor pentru ridicarea sălii de sport, că versantul trebuie consolidat şi că trebuie montată o conductă pentru evacuarea apei din sol.

1.500 elevi vor face sport în noua sală abia din toamnă

Sala de sport va avea o suprafaţă de 705,50 mp şi se construieşte pe un teren de aproape 3.000 mp în curtea Colegiului George Coşbuc. Elevii vor practica sporturi precum baschet, volei, handbal şi tenis, totodată fiind construită şi o tribună pentru spectatori.


Sala de gimnastică va fi la etajul retras, iar suprafaţa acesteia va fi de 406,04 mp. Pardoseala la suprafaţa de joc va fi elastică, cu marcaje color specifice sporturilor precizate anterior. Vor fi realizate şi spaţii anexă: vestiare sportivi şi grupuri sanitare,

Duşuri, cabinet profesori, cameră de prim ajutor, depozit material sportivi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter