Social

Începe Junior Summer University la UBB Cluj

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai dă startul, în perioada 17-31 iulie 2014 la Cluj-Napoca, celei de-a șaptea ediții a proiectul „Junior Summer University”.Timp de 14 zile, elevii vor participa la cursurile facultății pe care au ales-o în prealabil, iar la final, vor fi evaluați în cadrul unei sesiuni.

Scopul proiectului este informarea elevilor clasei a XI-a cu privire la oferta educațională a Universității Babeș-Bolyai și asistarea lor in alegerea conștientă a unei viitoare facultăți și specializări.

Proiectul se adresează unui număr de 230 de elevi care au absolvit în acest an clasa a XI-a în România și care încă nu au o idee clară asupra domeniului în care își doresc să profeseze.


Ideea proiectului „Junior Summer University” vine în contextul creșterii ratei abandonului școlar, cauzat de alegerea unei facultăți în necunoștință de cauză. În fiecare an, tot mai mulți tineri se lovesc de problema incompatibilității aptitudinilor lor cu cele cerute de domeniul vizat, ceea ce îi determină să renunțe la studii.

Obiectivele proiectului sunt:


1. Informarea elevilor asupra ofertei educaționale a UBB;

2. Simularea procesului de predare, învățare și evaluare în cadrul Universității;


3. Promovarea întregului mediu universitar clujean;

4. Prezentarea orașului Cluj-Napoca și a oportunităților social-culturale oferite de acesta.

abonare newsletter