Social

Aţi văzut-o ? O minoră de 12 ani a dispărut de acasă

O minoră de 12 ani din comuna Cămăraşu, judeţul Cluj, a dispărut de la domiciliu. Tânăra a plecat şi nu s-a întors până în prezent.

Poliţia a fost sesizată, în data de 12 iunie 2014, cu privire la faptul că Anișoara-Loredana Bărăian, o tânără în vârstă de 12 ani, a plecat voluntar de la domiciliul din comuna Cămăraşu şi nu s-a mai întors.

Semnalmentele minorei

Tânăra are o înălţime 1,60 m, greutate 45 kg, constituţie fizică atletică, ten deschis, ochi verzi, frunte înaltă, nas drept și păr șaten, drept, de lungime medie.


În momentul dispariției fata era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni gri, tip blug şi un tricou cu mâneci scurte, de culoare albă, cu un imprimeu tip fotografie în partea din față. De asemenea, aceasta purta pantofi sport, de culoare albă.

Dacă o vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112 pentru a anunţa imediat Poliţia!

abonare newsletter